Nu mai este mult până Android 12 va fi lansat oficial, în stadiul Developer Preview. Astăzi aflăm despre o nouă caracteristică ce va fi disponibilă în noul sistem de operare de la Google. Se pare că utilizatorii vor avea mai mult control și posibilități de customizare printr-un sistem de teme avansat. De această dată, utilizatorii vor putea modifica aspectul aplicațiilor third-party.
Momentan, încă de la Android 10, putem aplica o temă întunecată și avem posibilitatea de a modifica culorile de accent, la un nivel foarte simplu. Potrivit 9to5google, Android 12 va aduce mai multe opțiuni de personalizare. Totuși, Google nu ne-ar permite să folosim orice nuanță, ci doar câteva dintre cele predefinite. Totodată, noua versiune Android va permite și aplicațiilor third-party să beneficieze de acest nou sistem de teme. De asemenea, există și aici limitări, întrucât dezvoltatorii aplicațiilor trebuie să ofere suport pentru aceste teme și culori.
În Android 10 și Android 11, aplicațiile pot comuta între modul întunecat și standard, în funcție de opțiunea aleasă în setări. Totuși, dezvoltatorii au posibilitatea de a decide cum va arăta tema întunecată pentru aplicația lor. De exemplu, unele aplicații folosesc gri sau albastru închis ca nuanțe secundare în UI. Acest fapt duce la o necorcondanță cu sistemul, aspectul fiind inestetic în mare parte. Android 12 își propune să rezolve această problemă.
În plus, se zvonește că noul sistem de operare va oferi sugestii în funcție de wallpaper-ul ales. Astfel, tema sistemului se va putea schimba automat la alegerea unui nou wallpaper. Vă reamintesc că Android 11 Developer Preview a fost lansat anul trecut, în luna februarie. Prin urmare, este posibil ca Android 12 să debuteze în doar 2-3 săptămâni.