Android 13 Beta 2 este anunțat oficial și ajunge pe telefoanele ASUS Zenfone 8, OnePlus 10 Pro, Xiaomi 12 și altele

2.757 ori
<b>Android 13 Beta 2 este anunțat oficial și ajunge pe telefoanele ASUS Zenfone 8, OnePlus 10 Pro, Xiaomi 12 și altele</b>Conferința de deschidere Google I/O 2022 a fost marcată și de anunțul lui Android 13 Beta 2, release care a început să fie distribuit către modelele Pixel înscrise în program. Modificările sunt minore, dar vestea cea bună este aceea

Conferința de deschidere Google I/O 2022 a fost marcată și de anunțul lui Android 13 Beta 2, release care a început să fie distribuit către modelele Pixel înscrise în program. Modificările sunt minore, dar vestea cea bună este aceea că această versiune se livrează și pe telefoane de la alte companii. Detalii avem mai jos.

Android 13

Release-ul de față adaugă o nouă permisiune pentru notificări, permisiuni îmbunătățite pentru asocierea cu dispozitive din jur și la nivel de accesare a fișierelor media. Avem și iconițe care se adaptează culorii generale a temei alese și mai apare suport pentru video HDR, Bluetooth LE Audio, cât și o serie de îmbunătățiri pentru tablete.

Android 13

Într-un viitor update vom primi o pagină unificată Securitate și Intimitate, care va afișa statusul de siguranță pe culori (verde = protecție maximă) și va oferi sugestii pentru a îmbunătăți unele aspecte. Așa cum spuneam și mai sus, Android 13 Beta 2 vine și pe alte telefoane/tablete, după cum urmează:

Dacă vei da click pe telefonul tău prezent în lista de mai sus, vei fi redirecționat către site-ul oficial al producătorului de unde ai toate detaliile necesare în vederea instalării lui Android 13 Beta 2. Deși nu a precizat acest lucru oficial, ne așteptăm ca varianta finală Android 13 să vină în august-septembrie. 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×