După o pauză de aproape un an, Google a publicat în aprilie noile cifre legate de distribuția versiunilor Android la nivel global. Android 15 apare pentru prima dată în acest raport. Deși sistemul de operare a fost oficial lansat undeva în luna septembrie a anului trecut, până pe 1 aprilie 2025, această versiune a ajuns pe doar 4.5% din device-uri. E o prezență mică, dar explicabilă: Samsung, cel mai mare jucător din ecosistemul Android, abia și-a lansat în ultimele săptămâni update-ul la One UI 7. Mai jos avem detalii.
Pentru context, Android 14 rămâne cea mai folosită versiune la nivel global, cu 27,4% din telefoane și tablete. Majoritatea acestor dispozitive sunt probabil din zona mid-range și entry-level, unde update-urile vin mai greu sau chiar deloc. Contribuie și flagship-urile mai vechi, în principal cele din portofoliul Samsung, care încă rulează Android 14 chiar și acum.
Dacă te întrebi cum arată restul clasamentului, lucrurile nu s-au schimbat prea mult față de anii anteriori. 16.8% dintre device-uri rulează încă Android 13, în timp ce 12.8% rulează Android 12. Procentele sunt mari în raport cu rata de adopție a lui Android 15 și dacă privim spre Android 10, 11 și chiar Android 9 Pie. Sunt chiar și utilizatori ce folosesc dispozitive ce rulează Android 7, 8 sau chiar Lollipop (Android 5).
În mod previzibil, primele telefoane care au primit Android 15 în varianta stabilă au fost Pixel-urile, începând cu luna octombrie 2024. OnePlus și Nothing s-au mișcat și ele relativ repede, dar fără aportul Samsung, adopția generală rămâne foarte mică. Ce mai știm e că Android 16 bate deja la ușă, cu o lansare a versiunii beta programată pentru vară pe Pixel-uri, posibil chiar din iunie.
Practic, până când Android 15 va ajunge pe o parte serioasă din piață, Google va fi deja cu un pas înainte, lucru care nu mai surprinde pe nimeni dacă ne uităm la cât de fragmentat e ecosistemul Android.