Xiaomi a început distribuirea actualizării stabile la Android 17 pentru mai multe dintre telefoanele sale de top. Primele modele confirmate sunt Xiaomi 17, Xiaomi 17 Ultra și, surprinzător, Xiaomi 17T Pro, cel mai nou flagship al companiei. Informația a fost confirmată inițial de un utilizator din India, care a primit noul firmware pe un Xiaomi 17. Pachetul software poartă numărul 3.0.331.0.XPCINXM.C10 și include patch-ul de securitate pentru luna iunie. Detalii avem mai jos!
Se pare că distribuirea a început și în Europa, precum și în alte regiuni la nivel global. Situația poate crea puțină confuzie însă, întrucât Xiaomi livrează odată cu acest update tot interfața HyperOS 3. Cu toate acestea, noul firmware e bazat pe Android 17. Actualizarea ar putea apărea pe telefon ca un simplu patch de securitate. Dimensiunea sa, de aproximativ 7.2 GB, indică că avem parte de o schimbare majoră de versiune.
Xiaomi 17, 17 Ultra, 17T Pro - Android 17, HyperOS 3 (galerie)
Xiaomi se numără astfel printre primii producători care livrează o versiune stabilă de Android 17. Telefoanele Google Pixel, până la generația Pixel 6, au primit actualizarea încă de la jumătatea lunii iunie, în timp ce alți producători se află încă în etapa de testare beta.
Pe lângă modelele Xiaomi 17 și 17 Ultra, actualizarea ajunge și pe Xiaomi 17T Pro, care primește astfel un tratament apropiat de cel al flagship-urilor principale. Modelul standard Xiaomi 17T nu pare să fi intrat încă în acest val de actualizări. Distribuirea se face, cel mai probabil, etapizat, astfel că disponibilitatea poate varia în funcție de regiune și versiunea telefonului.
Cât costă flagship-urile Xiaomi în România?
Actualizarea rapidă la Android 17 face seria Xiaomi 17 ceva mai atractivă și pentru cei care se gândesc să cumpere un telefon nou. Iată cât costă terminalele la momentul actual:
- Xiaomi 17T Pro - de la 4.399 lei (+cupon discount și oferte Trade in)
- Xiaomi 17 - de la 4.999 lei (+cupon discount și oferte Trade in)
- Xiaomi 17 Ultra - de la 7.199 lei (+cupon discount și oferte Trade in)
Folosiți un Xiaomi 17, Xiaomi 17 Ultra sau Xiaomi 17T Pro? Ați primit deja actualizarea stabilă la Android 17? Ne puteți spune în secțiunea de comentarii ce versiune de firmware a ajuns pe telefonul vostru și dacă ați observat schimbări după instalare.
