Cam de la Xiaomi Mi 10 Ultra încoace nu prea am mai văzut salturi la nivel de zoom. Pe atunci era vorba despre zoom 120X, dar ulterior telefoanele s-au mulţumit cu zoom digital 100X. Au trecut 3 ani de atunci şi acum aflăm că am putea trece la zoom chiar 200X sau 300X în 2024.
E drept că sună cam exagerat aceste valori şi în general orice sare de 60X e deja foarte pixelat. Mi se pare ciudat că am revenit la trendurile de acum ani buni, cu bătălia megapixelilor şi nivel avansat de zoom, când părea a se fi potolit această cursă. Deja vedeam tot mai des producători mulţumindu-se cu o cameră telephoto cu zoom optic 2X sau 3X pe flagship-uri, de la OnePlus la OPPO şi Apple.
Doar Samsung mai are zoom optic 10X. Ce e drept până şi iPhone 15 Pro ar trece la o cameră telephoto periscop, probabil cu zoom optic 5X. În cazul zoom-ului de 200X sau 300X din 2024, vorbim despre o capacitate de zoom hibrid, cu accent pe cel digital. Tehnologia se va baza pe AI şi o reconstruire a imaginii din pixeli bazându-se pe ce a "văzut" camera la nivel de zoom mai mic şi obiectele cu care a fost antrenat AI-ul.
E aceeaşi situaţie ca la fotografiile cu zoom mare ale Lunii, unde e folosit şi un şablon nu doar fotografia în sine. Dacă m-ar pune cineva să ghicesc cine face pasul peste zoom 100X, aş merge pe mâna companiilor din China. În special Xiaomi, care deja a mai făcut-o. Poate şi vivo, care tot oferă surprize la capitolul optică, deşi a renunţat rapid la gimbal şi ambiţii de zoom avansat pe seria X90.
Eventual Samsung cu un AI nou pe S24 Ultra.