Anul 2026 ne-ar putea aduce smartphone-uri cu 100 de megapixeli pe camera selfie

729 ori10-02-2026
Anul 2026 ne-ar putea aduce smartphone-uri cu 100 de megapixeli pe camera selfie

Digital Chat Station este foarte activ pe platforma de socializare Weibo și astfel am aflat și eu despre ce ni se mai pregătește în zona smartphone în perioada următoare. Zvonacul spune că de curând a avut ocazia să exploreze camere foto de ultimă generație pentru telefoane, de tip "ultra-large cup" care se referă la rezoluții uriașe.

Am văzut deja că apetitul producătorilor chinezi a crescut pentru camerele de 200 de megapixeli care nu mai sunt folosite doar pentru captura wide, ci trec și la nivelul următor, pe telephoto periscop. DCS afirmă că mai nou există producători ce testează camere de 100 mpx, dar nu pentru setup-ul din spate, ci pentru camera selfie.

Zvon

Ar fi vorba despre camere cu senzori personalizați pentru captură detaliată, iar întrebarea de final a zvonacului este dacă există cerere pentru așa ceva. În prezent camerele de pe telefoanele axate pe captura selfie superioară optează pentru senzori de 50 mpx, iar unii producători aduc și module 3D ToF precum este Honor pe Magic8 Pro.

Recent am auzit și că Huawei, respectiv OPPO, testează senzori pătrați precum cei de pe iPhone 17. 

Sursa: weibo.cn
Taguri: Smartphone Camera Selfie Leak Zvon Test 100 megapixeli 100 mpx Testare

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.