Aplicaţiile de pe iPhone strâng date despre tine atunci când îţi trimit notificări

1.066 ori
<b>Aplicaţiile de pe iPhone strâng date despre tine atunci când îţi trimit notificări</b>Cercetătorii în domeniul cyber securităţii au descoperit o practică cel puţin dubioasă a aplicaţiilor de pe iOS. Ele strâng date despre tine în vreme ce îţi trimit notificări şi asta se întâmplă inclusiv la cele mai populare aplicaţii de socializare

Cercetătorii în domeniul cyber securităţii au descoperit o practică cel puţin dubioasă a aplicaţiilor de pe iOS. Ele strâng date despre tine în vreme ce îţi trimit notificări şi asta se întâmplă inclusiv la cele mai populare aplicaţii de socializare.

Pe lista neagră sunt incluse aplicaţii ca Facebook, TikTok, LinkedIn sau Twitter (X). Ele fentează regulile de privacy de la Apple şi colectează date prin intermediul notificărilor, conform testelor realizate de către cercetătorii în domeniul securităţii de la Mysk Inc. Aceasta este o companie care se ocupă cu dezvoltarea de aplicaţii.

Utilizatorii închid uneori aplicaţiile pentru a le opri din a colecta date în fundal, dar tehnica aceasta fentează protecţia. Datele colectate nici măcar nu sunt necesare pentru a procesa notificările, sunt legate mai degrabă de analytics, reclame şi tracking de utilizatori. Unele dintre companiile de mai sus, de la Meta la Microsoft sau X afirmă că afirmațiile sunt nefondate.

Meta şi Linkedin neagă vehement tot. Cineva de la LinkedIn a spus că datele sunt folosite doar pentru a se asigura că notificările funcţionează cum trebuie, iar compania urmează toate ghidurile propuse de Apple. Mysk a mai descoperit probleme în trecut la Apple. În octombrie 2023 a descoperit că adresa ta Wi-Fi nu e aşa privată cum promite Apple.

În 2022 Musk a aflat că Apple strânge date despre utilizatori chiar şi după ce ei dezactivează asta din Setări, zona de Analytics. S-a lăsat şi cu o duzină de procese atunci.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×