Apple a luat o decizie radicală cu privire la App Store-ul din UE şi anume de a înlătura peste 130.000 de aplicaţii din el. Asta s-a întâmplat pe parcursul ultimelor 2 zile şi Apple a făcut asta pentru a se alinia cu DSA (Digital Services Act), legislaţie impusă de UE.
DSA obligă toţi dezvoltatorii de aplicaţii să îşi furnizeze "statutul de comerciant" pentru a putea distribui aplicaţii în UE. Fără acel statut aplicaţiile vor fi delistate. Dezvoltatorii de aplicaţii trebuie să îşi actualizeze profilul App Store Connect cu detaliile cerute, pentru a îşi readuce aplicaţiile în sistem.
Dezvoltatorii sunt acum siliţi să declare că sunt comercianţi, conform legilor UE şi să ofere informaţii de contact precum adresă, număr de telefon şi email. Toate vor fi afişate în App Store. Totul e spre binele consumatorului, care va putea contacta mai facil furnizorii de aplicaţii. Şi UE se asigură astfel că achiziţiile în aplicaţie se fac conform legislaţiei sale. Pentru dezvoltatori, în special cei mici sau independenți, asta înseamnă o problemă, pentru că unii au adrese virtuale şi numere de telefon virtuale, pentru a îşi menţine intimitatea.
UE a făcut o pasiune din a cere date de contact, obligând şi Google să îşi schimbe rezultatele căutărilor pentru a se alinia cu aceste reguli. Spre exemplu acum în Google Search sunt puse mai la îndemână contactele diferitelor firme listate.