Apple își accelerează investițiile în tehnologie, iar accentul cade tot mai mult pe inteligență artificială, într-un context în care compania a raportat cheltuieli record pentru cercetare și dezvoltare. În al doilea trimestru fiscal din 2026, gigantul american a alocat nu mai puțin de 11,4 miliarde de dolari pentru R&D, marcând o creștere de 34% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Saltul este semnificativ și arată o schimbare de ritm pentru Apple, o companie cunoscută pentru discreția sa când vine vorba de direcțiile interne. Dacă în urmă cu patru ani bugetul trimestrial pentru cercetare era în jur de 6 miliarde de dolari, evoluția recentă indică o accelerare clară, mai ales începând cu finalul lui 2025. De altfel, Apple a reușit să mențină cheltuielile peste pragul de 10 miliarde de dolari timp de două trimestre consecutive, semn că strategia actuală nu este una temporară.
Tim Cook a confirmat fără ocolișuri direcția în care merg aceste investiții. CEO-ul Apple a explicat că fondurile sunt direcționate în principal către dezvoltarea infrastructurii și serviciilor bazate pe AI, inclusiv ceea ce industria numește „stack-ul AI” – ansamblul de tehnologii necesare pentru a construi și opera soluții de inteligență artificială. Practic, Apple încearcă să recupereze teren într-o zonă unde competiția a avansat agresiv în ultimii ani.
Chiar și așa, compania rămâne în urma unor rivali direcți în ceea ce privește volumul total al investițiilor. Meta, de exemplu, a raportat cheltuieli de 17,6 miliarde de dolari în același trimestru, iar Alphabet nu este departe, cu 17 miliarde. Microsoft adoptă o abordare ceva mai temperată, dar constantă, cu 8,9 miliarde de dolari alocate cercetării.
Pe de altă parte, Apple își permite această creștere fără presiuni majore asupra finanțelor. Veniturile totale pentru trimestrul analizat au ajuns la 111,2 miliarde de dolari, în urcare cu 17% față de anul precedent. Acest context oferă companiei spațiu suficient pentru a continua investițiile în tehnologii emergente, într-o cursă care pare să fie dominată tot mai mult de inteligența artificială.







