Printre zvonurile legate de iPhone 12s (sau iPhone 13), mai apare prin feed și câte o știre legată de smartphone-ul pliabil de la Apple. Tot auzim despre existența în fază de prototip a acestuia încă de când Samsung lansa prima generație Galaxy Fold. Ei bine, publicația taiwaneză DigiTimes, relatează că Apple a încheiat un parteneriat cu LG Display pentru a dezvolta display-ul viitorului pliabil.
Potrivit surselor din industrie, divizia LG responsabilă pentru dezvoltarea și fabricarea panourilor pliabile, lucrează momentan la un prototip împreună cu Apple. Astfel, nu este încă confirmat faptul că doar LG se va ocupa de viitoarele ecrane OLED de pe viitoarele pliabile ale companiei din Cupertino. Din câte știm, Samsung a anunțat cu câteva săptămâni în urmă că va vinde display-urilor sale pliabile și altor companii începând din acest an. Astfel, Apple ar putea solicita și altor producători fabricarea acestui tip de ecran, odată ce designul este pus la punct de către LG.
Zvonurile de până acum au dezvăluit că Apple plănuiește să lanseze primul telefon pliabil abia în anul 2023. De asemenea, acest pliabil ar trebui să vină cu suport pentru Apple Pencil. În trecut, compania din Cupertino a brevetat mai multe modele de smartphone-uri pliabile. Unul dintre ele prezintă un smartphone pliabil care se poate “vindeca singur” de zgârieturi. Această idee a mai fost implementată în trecut de către LG, pe telefoanele LG Flex.
Astfel, nu e o surpriză ca LG Display să se afle în discuții cu Apple pentru fabricarea unui ecran cu asemenea proprietăți. În același timp, până în 2023 vom avea și telefoane cu ecrane rulabile, care prezintă un potențial mai mare față de pliabile. Este deci posibil ca planurile Apple să se schimbe de-a lungul timpului și să primim un smartphone cu ecran rulabil în loc. LG Display a reușit să fabrice și astfel de ecrane.Compania sud-coreeană a lansat primul televizor cu ecran rulabil de pe piață anul trecut - Signature OLED R și deja am putut vedea și un teaser cu telefonul cu ecran rulabil - LG Rollable, care ar trebui să se lanseze în acest an.