Apple promitea doi ani de abonament la serviciul Emergency SOS prin satelit atunci când a anunţat seria iPhone 14 în septembrie 2022, iar acum extinde oferta. Compania a decis să ofere încă un an de gratuitate pentru acest serviciu.
Funcţia le permite utilizatorilor să ia legătura cu serviciile de urgenţă, pentru a primi ajutor dacă se află în situaţii de criză în zonele fără acoperire celulară. Trial-ul va fi extins pentru "utilizatorii de iPhone 14 care şi-au activat terminalul într-o ţară care suportă Emergency SOS via satellite înainte de 15 noiembrie 2023".
Aceasta funcţionalitate este disponibilă în Australia, Austria, Belgia, Canada, Franţa, Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Noua Zeelandă, Portugalia, Spania, Elveţia, UK şi SUA. Serviciul e disponibil gratuit pentru 2 ani şi dacă activezi un iPhone 15. Alte funcţii asociate permit conectarea la serviciul AAA, care vine să îţi tracteze maşina dacă ai o pană sau rămâne în drum din cauza unor probleme tehnice.
Include şi detecţia ciocnirilor auto, Check In şi Medical ID în aplicaţia Health, care le arată paramedicilor ce probleme ai şi afişează informaţii medicale critice şi dacă ai lockscreen-ul blocat. Sute de oameni au avut deja vieţile salvate prin aceste servicii. Nici în acest moment nu ştim exact cât va costa pe lună sau an serviciul atunci când se termină perioada de trial.