Tot auzim zvonuri cu privire la așa-zisul „iPhone Fold”, primul telefon pliabil din portofoliul Apple. Ei bine, compania pare că încă se chinuie să perfecționeze ecranul viitorului telefon, potrivit unor informații noi sosite din China. Sursele spun că gigantul din Cupertino are dificultăți în a produce un display complet fără cută la pliere. E un detaliu estetic și funcțional la care compania ține enorm. Detalii avem mai jos!
Deși majoritatea telefoanelor pliabile de pe piață, cum e și recentul Samsung Galaxy Z TriFold, vin cu o ușoară adâncitură în zona balamalei, Apple vrea un ecran perfect neted. Și chiar dacă panourile vor fi produse de Samsung, la baza tehnologiei din spatele acestui panou stau inginerii companiei din Cupertino.
Informațiile vin de la tipsterul Digital Chat Station, care afirmă că Apple experimentează în continuare cu diferite versiuni de sticlă ultra-subțire flexibilă (UFG), în încercarea de a găsi combinația ideală între durabilitate și estetică. Aparent, niciuna dintre soluțiile testate nu oferă încă acel efect „fără cutâ” 100% pe care îl vizează inginerii Apple.
Dacă toate merg conform planului, iPhone-ul pliabil ar putea fi lansat în septembrie 2026, în paralel cu iPhone 18 Pro. Modelul standard, iPhone 18, ar putea fi amânat până în martie 2027. Asta înseamnă un an extrem de aglomerat pentru Apple, care s-ar aventura pentru prima dată pe segmentul pliabilelor.
Mai circulă și zvonuri că telefonul va avea o cameră sub display, o altă premieră în portofoliul Apple. Asta ar accentua aspectul „futurist” al terminalului. Încă nu știm cum se va numi, dar „iPhone Fold” pare varianta logică, chiar dacă denumirea e ușor „banală” pentru stilul Apple.


