Apple are planuri mari pentru iOS 19, când vine vorba despre schimbarea sa de design, dar şi mai mari pentru iOS 19.4. Asta pentru că intră în teritoriu medical şi face din Apple Health doctorul tău virtual.
Apple vrea să lanseze o ediţie complet nouă de aplicaţie Health odată cu iOS 19.4, conform lui Mark Gurman de la Bloomberg. Aplicaţia va aduce un „Ghid şi antrenor de sănătate”, care îţi dă sfaturi personalizate. Gurman îl numeşte un „AI Agent”, care va imita comportamentul unui doctor real. Aplicaţia Health cea nouă va folosi date despre sănătatea ta, în special cele preluate de la ceasurile Apple Watch.
Coach-ul va fi alimentat cu aceşti metrici, pentru a da sfaturi şi lua decizii în consecinţă. Proiectul e cunoscut sub numele de Mulberry şi se axează pe doctori reali care au tot antrenat AI-ul. Experţi în somn, nutriţionişti, medici de familie, experţi în sănătate mentală şi cardiologi au creat deja ghiduri şi video-uri. În ele explică trendurile cifrelor legate de corpul tău, evoluţia acelor cifre şi ce înseamnă ele.
Monitorizarea alimentaţiei va fi una dintre cheile acestui sistem, AI-ul monitorizând atent dietă. Camera de pe iPhone va fi folosită şi pentru a captura alimente, dar şi sesiuni de fitness, conectându-se la Apple Fitness+. iOS 19.4 ar fi gata prin martie sau aprilie 2025, iar iOS 19 vine în septembrie.