ASUS nu a uitat de fostele flagship-uri Zenfone 7/Zenfone 7 Pro, care primesc acum actualizarea la Android 12

1.354 ori
<b>ASUS nu a uitat de fostele flagship-uri Zenfone 7/Zenfone 7 Pro, care primesc acum actualizarea la Android 12</b>Dacă te numeri printre posesorii de telefoane ASUS ZenFone 7 sau ZenFone 7 Pro, astăzi ai un motiv de bucurie pentru că ASUS tocmai ce a anunțat disponibilitate update-ului la Android 12 pentru cele două modele de față. Aflăm că noul firmware

Dacă te numeri printre posesorii de telefoane ASUS ZenFone 7 sau ZenFone 7 Pro, astăzi ai un motiv de bucurie pentru că ASUS tocmai ce a anunțat disponibilitate update-ului la Android 12 pentru cele două modele de față. Aflăm că noul firmware poartă numărul 31.0210.0210.250 pentru ambele telefoane.

Actualizarea se distribuie via OTA pe variantele Zenfone 7 ZS670KS și Zenfone 7 Pro ZS671KS și ar putea dura ceva timp până când va ajunge în toate regiunile. Update-ul este distribuit în valuri cel mai probabil, iar dacă ești nerăbdător, poți verifica manual statusul actualizării prin urmarea pașilor Setări - Sistem - Update-uri sistem.

La nivel de noutăți avem aplicații stock actualizate, un panou de setări rapide schimbat, cât și optimizări pentru zona de notificări, volum, cât și o animație nouă pentru încărcare. Pe listă mai bifăm și opțiunea care ne permite combinarea rețelei WiFi și mobile în setările de Internet.

Dacă vrei să cumperi un Zenfone 7 șansele sunt destul de mici să mai găsești unul nou prin magazinele din România și văd că doar EuroGSM mai listează acest telefon, la prețul de 3399.90 lei, cu livrare în 5-15 zile lucrătoare. La acești bani poți opta mai repede pentru modelul succesor Zenfone 8 care costă 3299.90 lei la eMAG. 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×