ASUS ROG Phone 5 apare încă o dată pe pagina de certificări TENAA. Este vorba despre modelul I005DB. Ce am văzut în trecut era modelul I005DA. Modelul cu B în coadă certificat de această dată prezintă un design diferit față de modelul A.
În imaginea de mai sus observăm și o comparație între cele două modele. Marea schimbare este dispariția logo-ului ROG iluminat de pe spate, cât și a altor elemente decorative. Totodată, logo-ul Tencent nu mai este prezent, însemnând că este vorba despre varianta standard, non-Tencent.
Anul trecut, ASUS a lansat variante similare pentru modelul ROG Phone 3 (Tencent și non-Tencent). Totuși, diferențele dintre cele două modele erau minime. În acest an, se pare că versiunea standard va fi mult simplificată față de configurația Tencent care prezintă iluminare RGB avansată. Totuși, ecranul secundar rămâne prezent și pe modelul I005DB. Dotările ar trebui să se păstreze, dar acest model ar urma să fie mai ieftin față de varianta Tencent.
Ecranul pare să rămână la aceeași dimensiune, la fel și poziționarea butoanelor și a porturilor. Vă reamintesc că ROG Phone 5 ar trebui să debuteze cu CPU-ul Snapdragon 888 la interior, până la 16GB de memorie RAM, o baterie dual-cell de 6.000 mAh și încărcare rapidă la 65W. Display-ul ar fi un AMOLED de 6.78 inch în diagonală și refresh rate de cel puțin 144 Hz. Vă reamintesc că în trecut am putut vedea și fotografii reale, dar și un clip video hands-on cu modelul RGB.
Dacă ASUS plănuiește să simplifice atât de mult designul variantei standard, ROG Phone 5 non-Tencent ar urma să fie o alternativă pentru modelele de gaming rivale din China. În speță, Nubia Red Magic 6 și Xiaomi Black Shark 4. Nu știm totuși încă cât va costa de fapt modelul de bază.
Deși se zvonește că ASUS vrea să sară peste cifra “4” din cauza superstițiilor, compania a mai lansat în trecut modele precum ZenFone 4 fără nicio problemă. Momentan, acesta este cunoscut drept ROG Phone 5. Rămâne totuși de văzut dacă se va numi ROG Phone 4 sau ROG Phone 5.