ASUS ZenFone 7 și ROG Phone 3 ar putea debuta în luna iulie; Flagship-uri cu CPU Snapdragon 865

2.911 ori
<b>ASUS ZenFone 7 și ROG Phone 3 ar putea debuta în luna iulie; Flagship-uri cu CPU Snapdragon 865</b>La câteva zile distanță de la apariția lui ASUS ROG Phone III într-o serie de benchmark-uri care confirmau prezența procesorului Snapdragon 865 la interior iată că avem parte de noi leak-uri. Potrivit publicației taiwaneze

La câteva zile distanță de la apariția lui ASUS ROG Phone 3 într-o serie de benchmark-uri care confirmau prezența procesorului Snapdragon 865 la interior iată că avem parte de noi leak-uri. Potrivit publicației taiwaneze Commercial Times, se așteaptă ca ASUS să lanseze două noi terminale flagship în luna iulie a acestui an sau poate chiar mai devreme - fiind aici menționat finalul trimestrului 2.

Smartphone-urile în cauză sunt ASUS ZenFone 7 și ASUS ROG Phone 3 - ambele terminale high-end cu procesoare Snapdragon 865, mult RAM și display-uri generoase. În cazul telefonului de gaming ROG ne așteptăm să vedem un ecran cu rată de refresh 120 sau poate chiar 144Hz, până la 12 sau chiar 16 GB RAM LPPDDR5 și baterie de 6000 mAh cu suport pentru alimentare rapidă la peste 30W. 

De asemenea ar fi exclus ca de această dată să apară și butoane fizice de gaming pop-up precum am văzut pe Black Shark 3 Pro. ASUS are planuri mari cu acest nou smartphone de gaming, fiind vehiculat faptul că firma taiwaneză se așteaptă la o creștere de 30-50% a vânzărilor ROG Phone după lansarea variantei din 2020.

Cât despre ASUS ZenFone 7 și acesta va opta pentru CPU Snapdragon 865, 8 sau 12 GB RAM și probabil cameră quad în spate. Nu se știe pe ce abordare se va merge de această dată, mai ales că anul trecut se testa piața cu un mecanism flip. 

-3% din preț pe QuickMobile.ro, cupon: QUICK202

Explorând Motorola Edge 50 Pro în Marrakesh; Hands-on printre cămile în deșert

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×