Au apărut primele detalii despre bateria lui iPhone Ultra! Design dual-cell și autonomie promițătoare pentru primul pliabil Apple

215 ori 11-07-2026
Au apărut primele detalii despre bateria lui iPhone Ultra! Design dual-cell și autonomie promițătoare pentru primul pliabil Apple

Apple se apropie de lansarea primului său telefon pliabil, cunoscut în zvonuri sub numele de iPhone Ultra. Cele mai recente informații dezvăluie unul dintre cele mai importante detalii: capacitatea bateriei. Potrivit unui tipster cunoscut, documente de certificare ale furnizorului Apple indică utilizarea unei baterii împărțite în două celule, cu capacități de 1.921 mAh și 2.962 mAh, ceea ce înseamnă un total de aproximativ 4.883 mAh. Detalii avem mai jos!

Soluția dual-cell nu este deloc surprinzătoare pentru un smartphone pliabil. Balamaua ocupă o parte importantă din interiorul carcasei, astfel că producătorii aleg de regulă două celule separate pentru a utiliza cât mai eficient spațiul disponibil. Samsung și Google folosesc deja această abordare pe modelele lor Fold.

Interesant este că bateria lui iPhone Ultra ar urma să fie mai mică decât cea a viitorului iPhone 18 Pro Max, despre care se vorbește că va ajunge la 5.567 mAh, în timp ce iPhone 18 Pro ar integra un acumulator de 4.288 mAh.

Raportat la concurență, primul pliabil Apple s-ar poziționa destul de bine. Galaxy Z Fold 7 are o baterie de 4.400 mAh, astfel că iPhone Ultra ar avea un avantaj pe hârtie. În schimb, Pixel 10 Pro Fold oferă aproximativ 5.015 mAh, depășind ușor modelul Apple, iar viitorul Razr Fold este menționat cu o baterie generoasă de 6.000 mAh.

Se vehiculează că Samsung va integra pe Galaxy Z Fold8 o baterie de 4800 mAh, în timp ce Z Fold8 Ultra ar folosi o unitate de 5000 mAh. Apple a demonstrat totuși că poate face CPU-uri eficiente, iar noul A20 Pro ar urma să exceleze la acest capitol. Alături de optimizarea din iOS, autonomia ar putea să ne surprindă plăcut. 

Având în vedere că bateria alimentează două, chiar trei ecrane, autonomia rămâne un criteriu important pentru viitorii cumpărători. Lansarea este așteptată în luna septembrie, dacă actualul calendar al companiei se va confirma.

?>
Continuă lectura

Cele mai noi știri din categoria Telefoane

Știri recente din aceeași zonă editorială, ușor de parcurs după subiectul curent.

?>