OnePlus urmează să lanseze noi smartphone-uri curând. Compania a confirmat deja că va sosi un flagship cu procesor Snapdragon 8 Gen 2 la începutul anului 2023, așa-zisul OnePlus 11. Se află însă în pregătire și OnePlus 11R, un model super high midrange care a apărut în fotografii recent. Vorbim de fapt despre un prototip care dezvăluie câteva informații noi. Se pare că va aduce un display curbat și revine butonul „Alert Slider”. Detalii avem mai jos.
Fotografiile sosesc prin intermediul publicației MySmartPrice. Se pare că succesorul lui OnePlus 10R va avea buton silent „Alert Slider”, semn că producătorul a ascultat criticile fanilor, atunci când 10R sosea fără un astfel de buton. În plus, aflăm că terminalul beneficiază și de senzor IR pentru controlul altor dispozitive prin infraroșu.
OnePlus 11R va avea un procesor Snapdragon 8+ Gen 1 la interior. E vorba despre același CPU disponibil și în cazul predecesorului, deci nu ne așteptăm la un upgrade notabil de performanță. Ar primi un display curbat AMOLED, cu refresh rate de 120Hz, rezoluție Full HD+ și suport HDR10+. Camera selfie ar fi integrată în decupaj bulină și centrată, iar în spate s-ar afla un setup foto triplu.
Camera principală ar avea 50 MP, fiind vorba despre un senzor flagship Sony IMX766. În plus, s-ar afla aici și un senzor ultrawide de 13 MP, dar și o cameră de 2 MP (macro sau bokeh). În față vom găsi o cameră de 16 MP. Bateria lui OnePlus 11R ar avea 5000 mAh, iar telefonul ar primi încărcare super rapidă la 150W pe fir, asemeni predecesorului.
Upgrade-uri mici față de predecesor, deci, dar avem și noutăți sub forma butonului Alert Slider care sosește pe un model mai accesibil din portofoliul companiei. În plus, senzorul IR este o adiție inedită întrucât OnePlus 11R ar fi primul model din oferta producătorului cu un astfel de feature.
Rămâne acum de văzut când va debuta noul smartphone.