iPhone 14 Pro a avut multe scăpări în ultima vreme, dar paradoxal majoritatea au avut de-a face cu cele două decupaje din ecran, nu cu hardware-ul. Azi aflăm că integrarea unei camere de 48 megapixeli pe acest telefon (şi pe 14 Pro Max) va veni la pachet cu un sacrificiu de design.
Analistul Ming-Chi Kuo scrie că odată cu noii senzori şi noile lentile va creşte grosimea modulului foto. O cameră mai protuberantă este mai inestetică şi creşte şi grosimea telefonului, fiind un pas în spate faţă de soluţia eleganta găsită de Samsung pe Galaxy S22 Ultra. Acolo lentilele pornesc direct din panoul de sticlă din spate, nu avem un modul dedicat, o "insulă" cum i se zice.
Schiţele recent scăpate ale lui iPhone 14 Pro şi 14 Pro Max indică faptul că telefoanele vor avea în mare acelaşi format ca şi predecesorii, doar că dimensiunile se vor schimba. Ambele modele vor avea module foto şi mai mari şi mai groase. Camera principală de 48 MP ar fi de vină, luând locul senzorului de 12 MP. Ming-Chi Kuo ne sperie chiar, afirmând că aceasta cameră de 48 MP va ocupa un spaţiu cu 25%, până la 35% mai mare decât camera de anul trecut, iar înălţimea obiectivului său va creşte cu până la 10% faţă de obiectivul principal de pe iPhone 13 Pro.
Ultima creştere de rezoluţie foto a venit la Apple la iPhone 6s, deci a trecut ceva vreme. Senzori mai mari înseamnă mai multă lumină capturată şi o calitate foto mai bună. Aici avem un senzor de 1/1.3 inch, dar cu pixeli mai mici, de 1.25 microni. Noul senzor aduce şi filmare 8K la 3 ani după rivali. Telefonul va sosi şi cu procesor Apple A16 Pro, în vreme ce iPhone 14 şi 14 Max vor avea un Apple A15 modificat rebranduit în Apple A16.