Începutul săptămânii vine cu vești bune pentru posesorii de terminale HUAWEI, asta pentru că celebrul brand demarează o campanie tare interresantă pe plan local. HUAWEI Consumer Business Group anunță astfel campania intitulată "O viață mai lungă pentru dispozitivul tău HUAWEI", care presupune prețuri mai mici pentru înlocuirea bateriei dispozitivelor preferate.
Prețurile pornesc de la doar 99 de lei, iar înlocuirea se face chiar și fără a părăsi confortul casei tale. Bateriile sunt modele originale HUAWEI, asigurând calitate și fiabilitate, iar cei interesați pot solicita serviciul de înlocuire pentru dispozitivele aflate în afara garanției la prețul de doar 99 lei pentru smartphone-uri, 139 lei pentru tablete și 199 lei pentru laptop-uri.
Avem așadar un preț fix în funcție de dispozitivul deținut, iar pentru a beneficia de serviciul de înlocuire, va trebui să îl achiziționezi de pe HUAWEI Store și să alegi una dintre cele două modalități de revendicare:
- poți merge la un centru de service autorizat HUAWEI pentru a beneficia de reparație la fața locului
- poți apela serviciul de asistență telefonică Huawei la numărul 0800 400 896 pentru a solicita un curier care va ridica dispozitivul, pentru a beneficia de transport gratuit
După achiziționare, beneficiul de înlocuire baterie, are o valabilitate de 30 de zile, iar dacă acesta nu este revendicat în termenul respectiv, în contul utilizatorului se va face o returnare automată. Cei care au produse încă în garanție au la dispoziție și serviciul HUAWEI Doorto Door.
Lista modelelor eligibile pentru care se aplică beneficiul de înlocuire a bateriei este una extinsă, mai multe detalii și lista completă de produse găsindu-se aici.