OnePlus are planuri mari pentru anul 2022, iar după debutul lui OnePlus 10 Pro în China aşteptam acum şi lansarea globală. Detalii despre portofoliul companiei în 2022 şi perioada în care vor sosi atât flagshipul, cât şi telefoane midrange au apărut mai jos. Sunt menţionate şi nume ca Nord 2 CE şi Nord N20.
Zvonacul Yogesh Brar a postat pe Twitter aceste detalii cu privire la timeline-ul de sosire pentru smartphone-urile OnePlus... şi nu doar smartphone-uri! Începând din ianuarie, OnePlus va lansa noi telefoane, accesorii şi televizoare. E drept că sursa se referă mai degrabă la piaţa sa locală, la India, dar aceste dezvăluiri pot avea reverberaţii şi global.
Aflăm că următorul terminal care vine în India este OnePlus Nord 2 CE (sau Nord CE 2). El va debuta în februarie, iar în aceeaşi lună Nord N20 va ajunge în Europa. Nord 2 CE este aşteptat cu un ecran AMOLED de 6.4 inch, cu rezoluţie Full HD+, cu refresh rate de 90 Hz şi cameră frontală de 16 MP. În spate am găsi o cameră tripla, cu un senzor de 64 MP în prim plan. Apare şi un procesor Dimensity 900, până la 12 GB RAM şi până la 256 GB stocare.
Ca OS avem Android 12, iar bateria de 4500 mAh se încarcă la 65W. OnePlus Nord N20 5G va sosi cu dotări ceva mai modeste, dar cu o cameră tripla şi o cameră selfie cu orificiu în ecran. Un CPU Dimensity mai modest are şanse mari să fie la bord. OnePlus 10 Pro va ajunge în afara Chinei în martie, păstrând procesorul Snapdragon 8 Gen, 1 ecranul LTPO2 AMOLED de 6.7 inch 2K şi camera triplă cu senzor de 48 MP principal, telephoto de 8 MP cu zoom optic 3.3X, dar şi camera de 50 MP ultrawide.
Cât despre software, aflăm că un OS unificat, o combinaţie de OxygenOS şi ColorOS va sosi în acest an, probabil în trimestrul 1. Vom vedea în 2022 şi smart TV-uri, căşti cu ANC de pus în jurul gâtului, earbuds-uri şi multe altele.