Până la debutul seriei de telefoane iPhone 16 de la Apple au mai rămas câteva luni bune. Cu toate acestea, zvonuri cu privire la noile telefoane au apărut pe web înca de la finalul anului trecut. Se vehiculează că variantele Pro din serie vor aduce un buton nou numit „Capture Button”. El ar fi amplasat în partea din dreapta, lângă butonul power on / off, iar după cum numele îi spune, ar ajuta la capturarea fotografiilor. Azi iese la iveală o nouă funcție a acestuia.
Conform GSM Arena (via The Information), Apple testează în acest moment Capture Button pentru toate modelele din seria iPhone 16. Asta înseamnă că există o posibilitate ca acest buton să sosească și pe variantele de bază din serie. Noutatea pe care o aflăm azi e că acest Capture Button ar fi similar cu butonul Shutter integrat pe unele aparate foto.
Practic dacă apăsăm pe jumătate acest buton vom putea focaliza anumite subiecte, iar la o apăsare completă capturăm fotografia dorită sau dăm start înregistrării video. Ar exista chiar gesturi swipe, iar prin intermediul lor vom putea da zoom in sau zoom out rapid. iPhone 16 Pro ar primi cameră tetraprism ce oferă zoom optic 5X, astfel că această opțiunea va fi bine-venită.
Mă gândesc că e posibil să vedem chiar senzori de presiune pentru acest buton, astfel că el ar putea aduce feedback haptic în timp ce îl folosim pentru diferite acțiuni. Țin să vă reamintesc că până la debut toate aceste zvonuri ar trebui privite cu o ușoară reticență. Până la debut au mai rămas aproximativ 8 luni, iar Apple își poate schimba planurile între timp.

_496x450.jpg)

