Google a lansat oficial seria de telefoane Pixel 9. Terminalele se vând oficial în România din acest an, o surpriză plăcută de care am aflat în timpul lansării terminalelor. Ei bine, azi vedem cum stă Pixel 9 Pro XL, cel mai bine dotat model din serie, la capitolul construcție. El a fost testat de către JerryRigEverything, astfel că vedem cum rezistă la zgârieturi și dacă se îndoaie sau nu. Mai jos am detalii.
Avem parte și de un unboxing în cadrul clipului postat. Observăm astfel că e livrat într-o cutie cu design nou, diferită față de cea în care sosea predecesorul. Telefonul are parte de un modul foto protuberant, cu o talie de 3.5mm mai exact. Apare protecție din sticlă Corning Gorilla Glass Victus 2 atât în față, cât și în spate. Testul de durabilitate începe, iar astfel observăm urme în timpul rundei de zgâriere cu acele vârfuri metalice la nivelele 6 și 7.
Rama e fabricată din metal, mai exact aluminiu, existând totuși și părți fabricate din policarbonat ici-colo unde se ascund antente. Smartphone-ul rezistă surprinzător de bine atât în cazul zgârieturilor minore, cât și în timpul testului de îndoire (Bend Test). De asemenea, senzorul pentru amprente este acum ultrasonic, iar prin intermediul său deblocăm smartphone-ul chiar dacă panoul e zgâriat în acea zonă. Per total, Pixel 9 Pro XL este un terminal solid construit și rezistent. Zack chiar spune că Google a reparat multe dintre problemele seriei anterioare.
Vă reamintesc că Pixel 9 Pro XL e deja disponibil în România, iar la precomandă ai parte de upgrade de stocare la prețul variantei anterioare. Iată și prețurile: