Cât de subțire este Galaxy S25 Slim față de celelalte modele din serie? Imagini, cifre și comparații

2.203 ori16-01-2025
Cât de subțire este Galaxy S25 Slim față de celelalte modele din serie? Imagini, cifre și comparații

Samsung urmează să anunțe pe 22 ianuarie, săptămâna viitoare, noua serie Galaxy S25. Pe lângă o variantă de bază, una Plus și camera-phone-ul Galaxy S25 Ultra, compania ar pregăti și debutul unui așa-zis „Galaxy S25 Slim”. Informații legate de acest model au apărut pe web, am văzut chiar randări cu iz realist recent. Azi aflăm cât de subțire e acest model „Slim” față de celelalte modele din lineup. Mai jos avem detalii!

OnLeaks e tipster-ul ce are informații clare cu privire la dimensiunile noilor flagship-uri. Vorbim despre talie, dar merită menționat că nu se ia în considerare protuberanța camerelor foto în acest caz. Iată și dimensiunile vehiculate:

Galaxy S25 Slim

  • Talie: 6.4 mm (8.3 mm dacă luăm în considerare protuberanța camerelor)
  • Dimensiuni: 159 x 76 x 6.4 mm
  • Dimensiune display: aproximativ 6.7 inch

Galaxy S25 (varianta de bază)

  • Talie: 7.25 mm
  • Dimensiuni: 146.94 x 70.46 x 7.25 mm
  • Dimensiune display: 6.2 inch

Galaxy S25 Plus

  • Talie: 7.35 mm (mai subțire, față de cei 7.7 mm în cazul predecesorului)
  • Dimensiuni: 158.44 x 75.79 x 7.35 mm
  • Dimensiune display: 6.7 inch

Galaxy S25 Ultra

  • Talie: 8.25 mm (mai subțire, față de cei 8.6 mm în cazul predecesorului)
  • Dimensiuni: 162.82 x 77.65 x 8.25 mm
  • Dimensiune display: aproximativ 6.9 inch

Acestea ar fi dimensiunile vehiculate pentru toate modelele din seria Galaxy S25. Din câte se pare, varianta Slim ar fi cu aproximativ 1 mm mai subțire față de Galaxy S25 Plus / Ultra. Varianta de bază rămâne mignon-ul seriei, modelul perfect pentru utilizatorii care preferă telefoanele mici și manevrabile. 

Pe de altă parte, mă îngrijorează puțin faptul că și Galaxy S25+ pierde câțiva mm în talie față de predecesor. Nu e clar cum va reuși Samsung să promoveze acest Galaxy S25 Slim între modele similare atât din punct de vedere al esteticii, cât și al hardware-ului. Se vehiculează că această nouă variantă sosește puțin mai târziu, undeva în a doua jumătate a acestui an. Cumva Galaxy S25 Slim vine ca rival direct pentru așa-zisul iPhone 17 Air de la Apple. 


Taguri: Samsung Galaxy S25 Slim Lansare Debut Leak Comparatie

?>
Continuă lectura

Cele mai noi știri din categoria Telefoane

Știri recente din aceeași zonă editorială, ușor de parcurs după subiectul curent.

?>