Mâine, 12 mai este ziua zero pentru ASUS, care va prezenta noile sale flagshipuri pe anul 2021, cele din seria Zenfone 8. La ultima verificare soseau ASUS Zenfone 8, ASUS Zenfone 8 Flip şi un posibil ASUS Zenfone 8 Mini, a cărui existentă e totuşi pusă la îndoială. Specificaţiile şi randările acestor telefoane au scăpat deja, iar acum avem şi preţuri.
Un zvonac de la 91Mobiles scrie că ASUS va lansa telefonul în versiunea de bază cu 3 variante de stocare şi RAM. Cea cu 8 GB RAM şi 128 GB stocare va costa în jur de 700 de euro, iar ASUS va mai lansa şi una cu 8 GB RAM şi 256 GB stocare, la 750 de euro. Va exista şi o versiune high end cu 16 GB RAM şi 256 GB stocare la 800 de euro.
Vă reamintesc că telefonul a scăpat astăzi cu o listă completă de dotări, ce include şi un ecran de 5.9 inch AMOLED Full HD+ cu refresh rate de 120 Hz, dar şi o cameră selfie de 12 MP şi una duala, cu senzor principal de 64 MP şi o cameră secundară ultrawide de 12 MP. Bateria de 4000 mAh se încarcă la 30W şi avem şi difuzoare stereo. Procesorul este un Snapdragon 888, iar la bord găsim Android 11 cu un nou Zen UI peste. Telefonul are şi difuzoare duale, WiFi 6 şi 5G.
ASUS Zenfone 8 Flip a scăpat mult mai rar decât varianta cu camera non rotativă şi pentru el încă nu avem preţuri. Ce ştim sigur e că el va avea o cameră rotativă cu 3 senzori: 64 MP principal, 8 MP telephoto şi 12 MP Macro. Ar aduce un ecran mai mare, de 6.67 inch AMOLED cu refresh rate de 90 Hz şi fără orificiu sau breton. La bord se află tot un procesor Snapdragon 888, dar şi 8 GB RAM şi 256 GB stocare, plus o baterie de 5000 mAh cu încărcare până la 30W.
Am lăsat mai jos o listă cu preţurile lui ASUS Zenfone 8 pentru a vă orienta mai uşor prin versiunile sale:
- 8GB + 128GB: 699 euro
- 8GB + 256GB: 749 euro
- 16GB + 256GB: 799 euro