Apple nu pare că va mai organiza evenimente de lansare curând. Cu toate acestea, în luna iunie urmează să aibă loc conferința dedicată dezvoltatorilor WWDC 2023. Se crede că atunci va debuta iOS 17, alături de iPad OS 17 și o nouă versiune MacOS. Jurnalistul Mark Gurman a oferit câteva indicii cu privire la funcțiile care ar putea sosi în noua versiune a sistemului de operare dedicat telefoanelor Apple. Mai jos avem detalii.
Se vehiculează că Apple a lucrat intens în ultimele luni la un nou sistem de operare numit xrOS. Acesta ar urma să ajungă la bordul căștii de realitate augmentată pregătite de către companie. Se pare că iOS 17 va aduce multe schimbări față de varianta precedentă. În primul rând, ar avea loc upgrade-uri la nivel de performanță și autonomie, iar câteva probleme / bug-uri minore vor fi rezolvate.
De asemenea, experiența CarPlay ar putea suferi modificări, Siri va fi upgradat, iar iOS 17 ar putea aduce în sfârșit suport pentru aplicații third-party (Sideloading). Asta înseamnă că utilizatorii vor putea opta inclusiv pentru magazine de aplicații alternative. După cum se vehicula în trecut, noua versiune a sistemului de operare va aduce și suport pentru acel headset de realitate extinsă pregătit de către compania din Cupertino.
În alte cuvinte, pare că Apple nu pregătește un update simplu în acest an. iOS 17 va aduce câteva modificări importante și funcții cerute de către utilizatori de-a lungul timpului. Mai multe informații ar trebui să aflăm în cadrul conferinței dedicate dezvoltatorilor, WWDC 2023, în luna iunie.
Merită menționat că în iunie ar putea fi prezentate funcțiile și o variantă Beta a OS-ului. iOS 17 va fi disponibil oficial undeva în toamna acestui an, urmând a debuta odată cu seria iPhone 15.