Lenovo a lansat o mulțime de produse în cadrul târgului tehnologic CES 2023 recent. În lumina reflectoarelor se află un smartphone realizat de Motorola, dar vândut sub branding Lenovo. Vorbim despre un model business cu design tribut pentru faimoasele laptopuri ThinkPad. Lenovo ThinkPhone, pe numele său, aduce un look inedit, buton custom pentru accesarea task-urilor rapid și funcții de colaborare derivate din Ready For. Detalii avem în rândurile de mai jos.
Construcție și display
Lenovo ThinkPhone e comercializat într-o singură culoare (Carbon Black. Carcasa sa e fabricată dintr-un polimer sintetic, în teorie, mai rezistent chiar decât oțelul. A primit certificare militară MIL-STD 810H, rezistând cu brio în cazul căderii de la 1.25 metri înălțime și vine cu certificare IP68 pentru rezistență la apă și praf. Marginile sunt fabricate din aluminiu folosit și în industria aeronautică, iar finisajul carcasei amintește de fibra de carbon.
În față descoperim un display OLED plat de 6.6 inch în diagonală, protejat Corning Gorilla Glass Victus. Are rezoluție de 2400 x 1080 pixeli, refresh rate de 144Hz și suport HDR10+. Senzorul pentru amprente este optic, integrat sub display, iar camera selfie e integrată în decupaj bulină. Lateral, în partea stângă, descoperim un buton custom pentru a accesa diverse scurtături. El poate fi folosit inclusiv pentru a accesa funcția Walkie Talkie din Microsoft Teams.
Telefonul măsoară 158.8 x 74.4 x 8.3 mm și cântărește 188.5 grame.
Hardware
La interiorul lui Lenovo ThinkPhone se află un procesor Qualcomm Snapdragon 8+ Gen 1, dar și 8 GB sau 12 GB de memorie RAM și 128 GB, 256 GB sau 512 GB de stocare. În plus, primim aici și un co-procesor Moto KeySafe, pentru extra-securitate. Prin intermediul său pot fi păstrate în siguranță PIN-uri și parole, toate datele importante fiind criptate.
Specificații Lenovo ThinkPhone by Motorola:
- Display: 6.6 inch, 144Hz, P-OLED, rezoluție Full HD+, HDR10+
- Procesor: Snapdragon 8+ Gen 1 + Moto KeySafe (pentru securitate)
- RAM: 8 / 12 GB
- Stocare: 128 GB / 256 GB / 512 GB
- Cameră selfie: 32 MP
- Cameră spate: 50 MP F/1.8 + 13 MP F/2.2 (ultrawide) + 2 MP, F/2.4 (bokeh)
- Baterie: 5000 mAh, alimentare la 68W pe fir + 15W wireless
- Altele: Android 13, WiFi 6E, Bluetooth 5.2, senzor pentru amprente optic, difuzoare stereo
Cameră foto
Smartphone-ul aduce o cameră selfie de 32 MP cu autofocus în partea din față. În spate primim un senzor principal, wide, de 50 MP cu deschidere f/1.8, cu OIS și PDAF. I se alătură un senzor de 13 MP ultrawide cu deschidere f/2.2 și funcție Macro Vision, dar și o cameră bokeh de 2 MP.
Telefonul filmează 8K@30FPS sau 4K@30/60FPS. Lenovo a inclus în cazul aplicației de cameră și funcții pentru scanarea PDF-urilor și a documentelor.
Baterie, OS și altele
Lenovo ThinkPhone aduce o baterie de 5000 mAh și se încarcă la o putere de 68W pe fir sau 15W wireless. O veste bună e că alimentatorul sosește în cutia smartphone-ului. Primim difuzoare stereo, WiFi 6E, 5G, Bluetooth 5.2 și NFC. Software-ul este foarte important în cazul acestui model. Rulează Android 13, însă include conectivitate Think 2 Think derivată din funcția Motorola Ready For.
Astfel, ThinkPhone se poate sincroniza cu laptopurile ThinkPad pentru transferul de text, fotografii sau documente. Sunt afișate și notificările, iar camerele smartphone-ului pot fi folosite drept webcam. De asemenea, se pot accesa aplicațiile Android pe display-ul laptopului prin mirroring. ThinkPhone vine cu aplicații de productivitate preinstalate: Microsoft 365, Outlook și Teams.
De asemenea, Moto OEMConfig sau Moto Device Manager permit administratorilor IT să configureze de la distanță telefonul pentru clienții business.
Disponibilitate
Compania a dezvăluit că Lenovo ThinkPhone by Motorola sosește în Europa curând. Cu toate acestea, prețul său nu a fost dezvăluit.