Începând de azi, 24 iunie veţi putea descărca pe telefoanele mobile aplicaţia CFR Călători. Aceasta va include date importante legate de Mersul Trenurilor, dar şi o funcţie care îţi permite să cumperi bilete direct de pe mobil. Aplicaţia este gratuită şi vine pe Android deocamdată.
Trebuie doar să aveţi un terminal cu minim Android 5.1 preinstalat, iar aplicaţia o găsiţi aici. Numele complet al aplicaţiei este "CFR Călători Mersul Trenurilor şi Bilete Online". Lansarea softului face parte din Strategia de Digitalizare a societăţii, prin care CFR Călători vrea să fie mai aproape de călătorii săi. Aplicaţia vine cu o interfaţă intuitivă (conform CFR) şi face mai facilă cumpărarea biletelor. Puteţi cumpăra bilete standard, dus-întors, dar şi selecta paturi pentru vagoanele de dormit sau ţip cuşetă.
Puteţi adăuga şi bilete pentru animalele de companie sau pentru bicicletă. Aplicaţia este disponibilă în faza de Early Access şi testare deschisă timp de 30 de zile şi va fi îmbunătăţită în urma feedback-ului utilizatorilor. Pentru achiziţionarea mai uşoară a biletelor de tren puteţi confirma emailul din aplicaţie, vă puteţi autentifica pe o perioadă nedeterminată şi veţi vedea şi ultimele 50 de comenzi descrescător. Se pot salva şi preferinţe pentru datele voastre, dar şi vedea plecările şi sosirile din staţii pentru trenurile căutate.
Avem şi sugestii în baza istoricului de bilete cumpărate, locaţiilor de plecare şi sosire pentru următoarea voastră călătorie. În pagina comenzii aveţi şi o schiţă a vagonului cu locurile în tren, pentru a găsi mai uşor vagonul la îmbarcare. O funcţie utilă este şi cea de utilizare offline, astfel că odată încărcarea lista comenzilor şi PDF-ul biletului, le puteţi folosi şi fără conexiune la Internet.
Aplicaţia se descarcă de aici şi vă așteptăm cu feedback şi impresii în comentarii.