Google o duce bine: Creștere la nivel de vânzări pentru telefoanele Pixel, YouTube a depășit așteptărilor analiștilor în primul trimestru din 2023

1.173 ori
<b>Google o duce bine: Creștere la nivel de vânzări pentru telefoanele Pixel, YouTube a depășit așteptărilor analiștilor în primul trimestru din 2023</b>Primul trimestru din 2023 s-a încheiat, motiv pentru care apar acum și date, statistici, cu privire la vânzările companiilor din această perioadă. Sunt făcute comparații cu aceeași perioadă a anului trecut în general. Alphabet a dezvăluit în raportul său

Primul trimestru din 2023 s-a încheiat, motiv pentru care apar acum și date, statistici, cu privire la vânzările companiilor din această perioadă. Sunt făcute comparații cu aceeași perioadă a anului trecut în general. Alphabet a dezvăluit în raportul său trimestrial că a avut parte de o creștere surprinzătoare. Detalii avem mai jos.

Conform companiei-mamă (Alphabet), produsele Google Pixel a înregistrat o creștere de 8.8%. Asta înseamnă că Pixel 7, 7 Pro și 6A s-au vândut destul de bine în ultima perioadă. CEO-ul Google, Sundar Pichai, a spus că performanța din primul trimestru al acestui an este mulțumitoare. Aflăm că pentru prima dată de când a fost creat, business-ul Cloud al companiei a adus un profit operațional în acest an.

De asemenea, deși YouTube are parte de competiție serioasă (TikTok), platforma a reușit să genereze companiei  6.69 miliarde de dolari, chiar peste așteptările de 6.64 miliarde de dolari ale analiștilor. Pentru stabilizare Google a anunțat și disponibilizări de personal însă, 12.000 de persoane fiind concediate în ultima perioadă. 

Totuși, Alphabet susține că are în prezent peste 190.000 de angajați, iar asta înseamnă că vorbim de o creștere și în acest caz față de perioada ianuarie - martie 2022, când compania avea 163.000 de angajați. CEO-ul Sundar Pichai a mai declarat că Alphabet va investi în acest an în dezvoltarea tehnologiei AI, dar cu multă grijă.

Știm deja care e poziția sa când vine vorba de inteligență artificială, șeful Alphabet fiind de părere că această tehnologie necesită reglementări serioase din partea guvernelor (detalii aici). 

După dezvăluirea rezultatelor financiare acțiunile Alphabet au cunoscut o creștere e 3%. 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×