Seria Galaxy S25 apare încă o dată în randări, de această dată de la Dbrand care are huse și accesorii gata de livrare în ianuarie

4.891 ori
<b>Seria Galaxy S25 apare încă o dată în randări, de această dată de la Dbrand care are huse și accesorii gata de livrare în ianuarie</b>În ultimele zile cei de la Dbrand au publicat pe site-ul oficial numeroase accesorii asociate smartphone-urilor din seria Galaxy S25, confirmând printre altele și lansarea din ianuarie 2025, fiind momentul în care se dă și startul

În ultimele zile cei de la Dbrand au publicat pe site-ul oficial numeroase accesorii asociate smartphone-urilor din seria Galaxy S25, confirmând printre altele și lansarea din ianuarie 2025, fiind momentul în care se dă și startul livrărilor de accesorii. Avem huse, folii de protecție pentru ecran, cât și skin-uri pentru panoul din spate, toate însoțite de randări detaliate ale telefoanelor.

Vedem aici mici schimbări față de seria Galaxy S24, iar de departe cea mai notabilă pare a fi întâlnită în spate acolo unde avem margini negre mai pronunțate în jurul camerelor foto, în stilul lui Galaxy Z Fold6. Imaginile pe care le vedeți aici implică un skin aplicat în spate, iar combinația alb-negru/panda arată foarte bine.

Știm și variantele de culoare pe care Samsung le-a pregătit pentru noile telefoane, iar pentru Galaxy S25 Ultra este pe listă și un albastru numit Titanium Silver Blue care în realitate va arăta mai degrabă ca un gri, după cum indică zvonacul Universe Ice și nu atât de deschis precum descopeream într-o știre aici

S25 Ultra va mai sosi și pe negru, gri, verde, alb, auriu și pe o nuanță Jet Black. Dacă zvonurile sunt reale, atunci S25 va debuta pe 22 ianuarie 2025. 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×