Aşa cum BlackBerry-urile au avut propriul serviciu de comunicare şi chat, BBM şi Apple a oferit propriul serviciu similar de mesagerie, iMessage. Mulţi se întreabă de ce acesta nu a sosit şi pe Android, iar oficialii Apple au vorbit recent despre asta, într-un mod deschis.
Documente oficiale preluate din depoziţiile asociate procesului dintre Epic Games şi Apple au ieşit la iveală, iar acum avem o idee cu privire la strategia Apple. Apple consideră un atuu faptul că ține iMessage doar pe iOS, iPadOS şi macOS. În 2016 un angajat Apple al cărui nume nu a fost dat publicităţii a scris într-un email că "motivul numărul 1 pentru care e greu să ieşi din ecosistemul Apple este iMessage, el "încuie" utilizatorul în sistem". Acelui angajat i-a răspuns chiar Phil Schiller, care se ocupă de App Store, în modul următor: "mutarea lui iMessage pe Android ne-ar face mai mult rău decât bine, iar acest mail arată de ce".
Pe de altă parte Craig Federighi, vicepreşedinte senior în secţiunea de Software Engineering la Apple şi cel care e responsabil cu iOS a declarat că "iMesssage pe Android ar înlătura un obstacol ca familiile posesoare de iPhone să le dea copiilor telefoane Android". Un alt document menţionează şi că există costuri mari aferente schimbării de platformă, dar şi o confuzie a utilizatorului la trecerea între sisteme de operare. În procesul de migrare se pot oricând pierde date, conţinuturi media şi achiziţii în aplicație chiar, care nu pot fi transferate pe alt OS.
Un alt oficial Apple, Eddy Cue a recunoscut în aceleaşi depoziţii că Apple "ar fi putut realiza o versiune de iMessage pe Android care să funcţioneze în conexiune cu cea de pe iOS, astfel încât utilizatorii ambelor platforme să schimbe mesaje fără probleme". Epic Games, creatorul Fortnite a adus în discuţie la tribunal şi soluţii că FaceTime, care la fel blochează utilizatorul iOS în ecosistemul strict creat de Apple de-a lungul anilor.