Apple a adăugat recent o nouă opțiune pentru dezvoltatorii de aplicații iOS / iPadOS. Aceștia își pot acum delista aplicațiile, singura modalitate de acces spre acestea fiind printr-un link direct. Aplicațiile delistate nu vor apărea la o simplă căutare și nu vor fi incluse în categorii sau în topuri. Detalii despre opțiune avem mai jos.
Apple spune că această opțiune este utilă pentru companii sau chiar școli care au o aplicație proprie. Astfel, doar studenții sau angajații pot descărca o anumită aplicație folosind un link unic de acces. Acestea pot fi disponibile chiar pe platformele Apple School Manager sau Business Manager dacă dezvoltatorii își doresc acest lucru. Merită însă menționat că toate aplicațiile delistate din App Store vor trebui să treacă, ca și până acum, prin procesul de aprobare al companiei.
Totodată, aflăm că aplicațiile Beta nu pot fi delistate, doar build-urile pregătite pentru descărcare, în variantă finală, fiind eligibile. Dezvoltatorii care au deja aplicații în App Store și doresc delistarea acestora pot acum să trimită o cerere spre companie, iar aceasta va fi aprobată în scurt timp.
Aplicațiile destinate platformelor Apple Business Manager și School Manager necesită însă câțiva pași suplimentari. Dezvoltatorii trebuie să înregistreze din nou aplicația în App Store, încărcând fișierul binar și apoi să seteze metoda de distribuție pe „Public” înainte de a completa formularul de solicitare pentru delistare. Totuși, Apple încă recomandă dezvoltatorilor să folosească un mecanism de securitate care împiedică utilizarea neautorizată a aplicațiilor.