Experiența „Liquid Glass” e șlefuită odată cu iOS 26 Beta 5; Actualizarea e acum disponibilă oficial și aduce câteva elemente utile

1.007 ori
<b>Experiența „Liquid Glass” e șlefuită odată cu iOS 26 Beta 5; Actualizarea e acum disponibilă oficial și aduce câteva elemente utile</b>Apple continuă să rafineze iOS 26. Compania tocmai a lansat varianta Beta 5 a noii versiuni de OS ce pune accentul pe noul limbaj de design intitulat „Liquid Glass”. Chiar dacă schimbările mari au fost introduse încă din iunie, compania pare că și-a dat

Apple continuă să rafineze iOS 26. Compania tocmai a lansat varianta Beta 5 a noii versiuni de OS ce pune accentul pe noul limbaj de design intitulat „Liquid Glass”. Chiar dacă schimbările mari au fost introduse încă din iunie, compania pare că și-a dat seama că nu toată lumea a fost încântată de aceste modificări vizuale. Așa că în loc să pluseze pe opțiuni noi, în Beta 5 vedem mai degrabă o serie de retușuri menite să facă această versiune a sistemului de operare mai utilizabilă și, cumva, mai familiară. Mai jos avem detalii!

Foarte important de menționat: Efectul Liquid Glass, introdus ca noutate vizuală majoră în iOS 26, nu a suferit modificări față de beta 4. Dacă în beta 2 fusese „domolit” pentru că mulți au considerat că e prea intens, iar beta 4 îl făcuse din nou mai vizibil, versiunea actuală îl lasă neschimbat. Ce vedem în schimb sunt alte detalii vizuale: animații noi, mai dinamice și chiar un AirDrop actualizat. Un mic detaliu care poate părea banal, dar e semnificativ pentru o parte din utilizatori: atunci când muți aplicațiile pe ecranul principal, butonul de eliminare (minusul din colț) devine acum transparent.

Mai importante decât look-ul sunt însă modificările funcționale. În iOS 26 beta 5, aplicația „Camera” primește înapoi modul clasic de schimbare a modurilor. Asta înseamnă că putem reveni la „gestul clasic” de swipe pentru a schimba între modurile foto, video, portret. Cine a folosit aplicația „Camera” intensiv știe cât de enervant poate fi când interfața e brusc modificată și va aprecia revenirea acestei opțiuni.

Apple a ales să readucă și butonul „Select” în aplicația Mail. Compania îl eliminase inițial odată cu iOS 26, dar acum îl reintroduce. El permite selectarea rapidă a mai multor mailuri, o funcție esențială pentru oricine își gestionează regulat inbox-ul. Apare și o nouă animație pentru „baterie scăzută”. Apare într-un soi de card, cu o animație Dynamic Island plăcută. 

Ce aduce iOS 26 beta 5, pe scurt:

  • Reintroducerea butonului Select în aplicația Mail
  • Posibilitatea de a activa “Classic Mode Switching” în aplicația Cameră
  • Notificare redesenată pentru bateria scăzută la 20%, cu opțiune clară pentru Low Power Mode
  • Animații și splash screen-uri noi în interfața de sistem
  • Icon AirDrop actualizat
  • Butonul de ștergere a aplicațiilor devine transparent pe ecranul principal

Dacă ești înscris în programul de beta testing, update-ul e deja disponibil pentru descărcare. Și nu doar pe iPhone: Apple a lansat în paralel și versiunile beta 5 pentru iPadOS 26, watchOS 26, macOS Tahoe 26, tvOS 26 și visionOS 26.

Nu e încă clar când apare versiunea stabilă, dar având în vedere ritmul destul de alert al lansărilor beta, e posibil să vedem release-ul oficial în septembrie, probabil odată cu lansarea noii serii iPhone 17.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×