Flagship-urile Xiaomi 18 Pro și 18 Pro Max sosesc în Europa luna aceasta; Ce se schimbă față de variantele chinezești?

1.442 ori 02-11-2026
Flagship-urile Xiaomi 18 Pro și 18 Pro Max sosesc în Europa luna aceasta; Ce se schimbă față de variantele chinezești?

Xiaomi se pregătește să aducă pe piața internațională noile sale flagship-uri, Xiaomi 18 Pro și Xiaomi 18 Pro Max. Cele două smartphone-uri au debutat în China în luna septembrie, iar acum producătorul confirmă, prin intermediul unei postări pe rețelele sociale, că lansarea globală va avea loc în noiembrie. Nu avem încă o dată exactă pentru eveniment, însă au apărut deja câteva detalii interesante despre versiunile destinate Europei.

Recent, cele două modele au fost listate de retailerul italian Epto, care a dezvăluit posibilele prețuri, configurații de memorie și variante de culoare. Potrivit magazinului, Xiaomi 18 Pro ar urma să coste 1.398,90 euro, în versiunea cu 12 GB RAM și 256 GB de stocare.

În schimb, Xiaomi 18 Pro Max ar putea avea un preț de 1.783,90 euro, fiind listat într-o singură configurație, cu 12 GB RAM și 512 GB de stocare. Vorbim, așadar, despre două terminale premium, cu prețuri pe măsură, deși valorile afișate de retailer nu au fost confirmate oficial.

Un alt detaliu important privește capacitatea bateriilor. Se pare că variantele globale vor primi acumulatori mai mici decât modelele comercializate în China. Xiaomi 18 Pro apare cu o baterie de 6000 mAh, față de 7000 mAh pe versiunea chineză. Situația e similară penbtru Xiaomi 18 Pro Max, care ar urma să ofere o baterie de 7050 mAh, comparativ cu 8500 mAh în China. Restul specificațiilor ar trebui să rămână, în mare parte, neschimbate.

Rămâne de văzut dacă informațiile retailerului italian se vor confirma integral. Xiaomi nu a comunicat încă prețurile oficiale pentru Europa, însă lansarea programată în această lună ar trebui să clarifice toate aceste detalii.

?>
Continuă lectura

Cele mai noi știri din categoria Telefoane

Știri recente din aceeași zonă editorială, ușor de parcurs după subiectul curent.

?>