Google a ales să facă câțiva pași importanți în îmbunătățirea modului în care gestionează deepfake-urile. Despre această problemă am tot discutat în ultimul an, conținutul generat prin intermediul inteligenței artificiale devenind periculos pentru utilizatori din întreaga lume. Ei bine, opțiunea „About this image” de la Google propune un mod de detectare al imaginilor generate folosind AI. Funcția ajunge acum în Circle to Search și Google Lens, pentru a fi ușor de accesat de către utilizatori. Mai jos avem detalii.
Vorbim în acest caz despre o funcție lansată în urmă cu aproximativ un an. Ea permite utilizatorilor să afle mai multe detalii despre o imagine, cum ar fi data la care a fost indexată pentru prima dată de Google, originea sa posibilă și modul în care s-a răspândit pe diverse platforme online. Aceasta include context din surse de știri, verificări de fapte, metadate și watermark-uri digitale.
Acum, utilizatorii pot accesa această funcție prin Circle to Search pe anumite device-uri Android, dar și și prin Google Lens, inclusiv pe iOS. Este disponibilă în patruzeci de limbi, inclusiv franceză, germană și hindi, oferind un context detaliat pentru imagini printr-o gamă variată de surse.
Pe lângă extinderea funcției „About this image”, Google a implementat și o abordare în două direcții pentru a combate deepfake-urile. Prima măsură constă în îmbunătățirea algoritmului de clasificare a conținutului, pentru a reduce vizibilitatea deepfake-urilor în rezultatele căutării. Astfel, atunci când utilizatorii caută persoane folosind termeni care ar putea fi manipulați de deepfake-uri, Google Search va pune accent pe afișarea conținutului de înaltă calitate și relevant, cum ar fi articolele sau știri.
O altă măsură care vizează eliminarea deepfake-urilor de pe platforma Google a faptul că utilizatorii pot solicita eliminarea conținutului deepfake explicit. Sistemele Google vor încerca să filtreze toate rezultatele explicite pentru căutări similare despre actori sau persoane publice.
Mai mult, în cazul în care cineva reușește să elimine o imagine din Google Search, compania va căuta și va șterge toate duplicatele acelei imagini din indexul său.


