Samsung pare că urmează să facă o schimbare în zona telefoanelor midrange, după mulți ani de așteptare din partea fanilor Galaxy A. Compania a mizat ani de zile pe baterii de maximum 5000 mAh pentru modelele sale, inclusiv flagship-urile având acumulatoare similare, în special în Europa. Iată însă că Galaxy A38 va aduce o schimbare la acest capitol, față de predecesori. Detalii avem mai jos!
capacitate nominală de 5882 mAh, care ar urma să fie promovată comercial drept una de 6000 mAh. Vorbim despre o creștere de aproximativ 20% comparativ cu Galaxy A37, care dispune de o unitate de 5000 mAh. Astfel, dacă informațiile se confirmă, Galaxy A38 va deveni primul model mid-range din seria Galaxy A care atinge pragul de 6.000 mAh.
Un asemenea upgrade ar putea aduce o autonomie mai bună, în special pentru utilizatorii care petrec mult timp pe telefon, urmăresc conținut video sau folosesc frecvent aplicații solicitante. În privința alimentării, Samsung nu pare să pregătească schimbări. Galaxy A38 ar urma să păstreze încărcarea rapidă pe fir la 45W, disponibilă deja pe predecesorul său.
Recent am aflat detalii și despre Galaxy A58, model care ar urma să suporte tot încărcare la 45W și care este așteptat să debuteze alături de Galaxy A38. Revenind la A38, nici la capitolul foto nu sunt anticipate noutăți importante. Configurația ar rămâne neschimbată, cu o cameră principală de 50 MP, una ultrawide de 8 MP și un senzor macro de 5 MP.
Pentru selfie-uri, telefonul ar utiliza în continuare o cameră frontală de 12 MP.
Pentru moment informațiile provin din leak-uri, deci rămâne să așteptăm mai multe scăpări, eventual certificări pentru Galaxy A38. Debutul ar avea loc undeva la începutul anului viitor.
