Galaxy S26 ar putea deveni mai scump: costurile memoriei pun presiune pe Samsung

415 ori 14-09-2026
Galaxy S26 ar putea deveni mai scump: costurile memoriei pun presiune pe Samsung

Se pare că Samsung ia în calcul o scumpire pentru întreaga serie de flagship-uri Galaxy S26. Schimbarea ar intra în vigoare în Coreea de Sud începând din luna octombrie, dar această decizie ar putea avea impact la nivel global ulterior. Presa sud-coreeană indică o majorare pentru întreg lineup-ul Galaxy S26, inclusiv varianta de bază și S26+ urmând să fie mai scumpe cu aproximativ 100 de dolari (149.600 woni). Detalii avem mai jos!

Pentru moment vorbim doar despre o posibilă modificare de preț, nu despre una anunțată oficial de Samsung. Compania ar fi notificat operatorii telecom locali în legătură cu noile tarife, iar motivul invocat este creșterea costurilor pentru cipurile de memorie. RAM-ul și stocarea flash au devenit componente tot mai scumpe pe fondul cererii uriașe din zona infrastructurii AI, iar efectele încep să se vadă tot mai des și în electronicele de consum.

Dacă noile prețuri se confirmă, diferența nu va fi deloc neglijabilă. Galaxy S26 ar urca în Coreea de Sud de la 1.254.000 de woni (aproximativ 930 de dolari) la 1.403.600 de woni (aproximativ 1.045 de dolari). Galaxy S26+ ar trece de la 1.452.000 de woni (aproximativ 1.080 de dolari) la 1.601.600 de woni (aproximativ 1.190 de dolari), iar Galaxy S26 Ultra de la 1.797.400 de woni (aproximativ 1.335 de dolari) la 1.947.000 de woni (aproximativ 1.450 de dolari). 

Nu există pentru moment informații privind o ajustare similare la nivel global, dar ne putem aștepta în viitor la sume de comercializare mai mari. Galaxy S26 Ultra în variantă de bază (12 GB + 256 GB) e listat acum pe eMAG la 5276 de lei. Telefonul pornea de la 7.399 lei în perioada de lansare, astfel că prețurile din retail au avut deja timp să coboare considerabil.

Samsung nu ar fi singurul producător care ia o astfel de decizie. Apple tocmai a lansat iPhone 18 Pro și iPhone 18 Pro Max la 1.199, respectiv 1.299 de dolari în SUA, cu 100 de dolari peste generația precedentă. În România noile modele Apple sunt chiar mai scumpe, intervenind diferite adaosuri comerciale, dar și TVA-ul. Presiunea costurilor începe să se transforme astfel într-un fenomen mai larg, iar terminalele premium vor fi mai scumpe.

Pentru Samsung, testul va fi reacția cumpărătorilor din Coreea de Sud. Retailerii locali se tem că o creștere de aproximativ 100 de dolari pentru toate cele trei modele ar putea încetini și mai mult upgrade-urile într-o perioadă economică dificilă. Dacă utilizatorii aleg să păstreze telefonul încă un an, efectul secundar ar putea fi tocmai întărirea pieței de smartphone-uri second-hand.

?>
Continuă lectura

Cele mai noi știri din categoria Telefoane

Știri recente din aceeași zonă editorială, ușor de parcurs după subiectul curent.

?>