Samsung începe să contureze următoarea serie Galaxy S26. Primul model care iese la iveală este Galaxy S26 Pro. Practic, acesta va înlocui varianta „vanilla” cu care eram obișnuiți până acum. Informații avem prin intermediul tipster-ului Digital Chat Station, cunoscut pentru detalii despre de exacte când vine vorba de telefoane nelansate. Vorbim azi despre două elemente esențiale pentru acest model. Mai jos avem detalii!
Galaxy S26 Pro pare că poartă numărul de model SM-S9420 și va avea un ecran de 6.27 inch în diagonală. Dimensiunea îl plasează în zona telefoanelor mai compacte, ceea ce ar putea atrage utilizatorii care preferă terminale mai ușor de manevrat. Într-o piață unde telefoanele tind să crească tot mai mult, un astfel de format s-ar putea dovedi o alegere inspirată pentru mulți.
Partea interesantă este creșterea bateriei la 4300 mAh, față de 4000 mAh pe modelul Galaxy Galaxy S25. Autonomia ar putea să aibă de câștigat, mai ales că va fi inclus aici un procesor de generație nouă, mai eficient + Android 16 și One UI 8.1, software ce se vehiculează a fi mai „blând” și bine optimizat în ceea ce privește consumul energetic.
Momentan alte detalii nu apărut cu privire la acest Galaxy S26 Pro. Se vehiculează că va aduce un setup foto mai bun. Practic, pare că va reda o experiență de flagship „tradițional”, într-un corp mai compact și mai manevrabil ca oricând. Acum, rămâne de văzut ce alte detalii ies la iveală în următoarele luni.
Se vehiculează că noua serie Galaxy S26 sosește undeva în luna ianuarie a anului viitor.

