Un nou leak publicat de @UniverseIce pe X ne arată Galaxy S26 Ultra într-o husă, lăsând să se vadă mai clar designul final al flagship-ului Samsung pregătit pentru 2026. Imaginea confirmă ce se zvonea deja de ceva vreme: colțuri mai rotunjite, un format mai „business” și un modul foto mai bine conturat, fără acele inele controversate integrate odată cu Galaxy S24 Ultra. Mai jos avem detalii.
Pe partea de specificații, modelul Galaxy S26 Ultra va fi masiv, cu un ecran de 6.9 inch, protejat cu sticlă anti-reflex de generație a treia. Dimensiunile sunt 163.4 x 77.9 x 7.8 mm, deci va fi puțin mai subțire față de generațiile anterioare. Sub capotă ar trebui să primim noul procesor Snapdragon 8 Elite Gen5 la nivel global, până la 16 GB RAM și 1 TB de stocare.
Au apărut în online și detalii cu privire la setup-ul foto. Modulul ar fi acum ceva mai protuberant și ar găzdui un senzor principal de 200 MP, unul periscopic de 50 MP, dar și un ultrawide de 50 MP și o cameră telephoto de 12 MP. Bateria rămâne la 5000 mAh, dar acum pare că vom primi încărcare rapidă la 60W pe fir, respectiv suport Qi2 pentru alimentare wireless.
Lansarea oficială a seriei Galaxy S26 are loc la începutul anului 2026. Pe lânga o mică schimbare la nivel de design, au loc modificări și în ceea ce privește lineup-ul. Pare că nu vom mai avea variantă Vanilla în serie, ea urmând să includă modelele Galaxy S26 Pro, S26 Edge și acest camera-phone Galaxy S26 Ultra.

_468x450.jpg)

