Samsung se pregătește să integreze un asistent AI direct în Galaxy Store, aparent. Funcția ar putea ajunge și în Theme Store chiar, odată cu dezvoltarea noului One UI 8.5. Versiunea beta a interfeței software a fost lansată ieri, dar au fost descoperite deja indicii cu privire la integrarea unui astfel de asistent în mai multe aplicații Samsung, precum Galaxy Store. Detalii avem mai jos!
AI-ul pare că va fi folosit pentru a îmbunătăți funcția de căutare, exact cum se întâmplă și în zona de setări încă de la One UI 8.0. Practic, în loc să cauți manual fix numele unui joc sau a unei teme, vei putea scrie o descriere scurtă, iar AI-ul îți va recomanda ceva potrivit. Cu alte cuvinte, dacă vei scrie „joc cu mașini și grafică realistă”, AI-ul ți-ar putea recomanda titluri precum Asphalt sau Real Racing 3.
Interfața este simplificată: bara de căutare apare în partea de jos a ecranului, cu un look colorat care amintește de AI Search din zona de setări. Momentan, funcția nu este activă în primul beta de One UI 8.5, dar ar putea apărea într-un update viitor sau direct în varianta stabilă.
E posibil chiar ca Samsung să păstreze acest asistent virtual ca funcție exclusivă, dedicată modelelor din seria Galaxy S26. Rămâne de văzut dacă se va întâmpla acest lucru, după debutul din luna ianuarie. Tot atunci va fi prezentat oficial One UI 8.5, în variantă stabilă.

_277x600.jpg)

