Google oferă un puzzle aritmetic care face aluzie la data lansării lui Pixel 7: Vine în septembrie sau pe 9 octombrie

1.303 ori13-08-2022
Google oferă un puzzle aritmetic care face aluzie la data lansării lui Pixel 7: Vine în septembrie sau pe 9 octombrie

Deși de regulă cei de la Google ne-au obișnuit ca lansarea flagship-urilor să aibă loc în luna octombrie, acum în 2022 lucrurile s-ar putea schimba. Un indiciu în acest sens sosește chiar de pe contul oficial Made by Google de pe Twitter, acolo unde Marele G a publicat un puzzle aritmetic folosind telefoanele Pixel.

Ecuația este  3 x 6 – 3 ÷ ⅓ x 1 și implică telefoanele Pixel 3 și Pixel 6, având echivalentul cifrei din nume inclus în ecuație. Se ajunge la soluția "9" și cu toate că Google nu a dezvăluit de la ce vine acest 9, nu au întârziat să apară speculațiile, existând voci care cred că 9 vine de la luna septembrie atunci când ar putea debuta telefoanele Pixel 7 și Pixel 7 Pro. 

O altă sursă crede că ar putea fi vorba despre data de 9 octombrie, astfel că există mai multe variante de luat în calcul. La ultima verificare, telefoanele Pixel 7 erau așteptate cu un design ușor modificat față de predecesori, cu procesoare Tensor de a doua generație și camere foto cu optimizări software noi.

Recent am aflat că de producția acestora se va ocupa Foxconn. 

Via: gizmochina.com
Taguri: Google Puzzle Ecuatie Pixel 7 Pixel 7 Pro Lansare Debut Perioada lansare

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.