16Evenimentul de lansare Made by Google 2025, de pe 20 august, are ca protagoniști smartphone-uri din seria Pixel 10. Pe lângă două modele compacte, cu display-uri de 6.3 inch, compania aduce în lumina reflectoarelor Pixel 10 Pro XL. Este versiunea de top a seriei, ce aduce atuuri AI și putere de procesare similară cu Pixel 10 Pro, dar într-un format mai generos, cu baterie mai mare și chiar încărcare mai rapidă. Toate detaliile sunt mai jos!
Design și display
Vorbim despre un flagship de top ce continuă pe liniile pavate de predecesor privind spre design. Aduce sticlă mată în partea din spate și un display generos, ambele protejate de sticlă Corning Gorilla Glass Victus 2. Primim ramă din aluminiu folosit și în industria aviației, certificare IP68 pentru rezistență la apă și praf. Telefonul este masiv, dar bine echilibrat. Cântărește 232 de grame, măsoară 162.8 x 76.6 mm și are o talie de 8.5 mm.
Ecranul este spectaculos, de asemenea. E un Super Actua LTPO OLED de 6.8 inch în diagonală, ce oferă rezoluție de 1344 x 2992 pixeli, rată de refresh adaptivă 1-120Hz și luminozitate de până la 3300 de nits în peak. Culorile redate sunt vibrante, contrastul depășește 2.000.000:1, iar HDR-ul este prezent pentru a face consumul de conținut media atractiv. Primim și un senzor pentru amprente ultrasonic integrat sub acest display, ceea ce înseamnă că poate fi folosit pentru deblocare inclusiv cu mâini ude sau murdare.
Pixel 10 Pro XL e disponibil în nuanțele Moonstone, Jade, Porcelain, Obsidian.
Hardware și performanță
Sub capotă, Pixel 10 Pro XL aduce același procesor Google Tensor G5, integrat și pe mignon-ul Pixel 10 Pro și varianta Vanilla din serie, Pixel 10. Este optimizat pentru AI și sarcini complexe și este însoțit de 16 GB de memorie RAM și stocare rapidă UFS de până la 1 TB.
Rulând Android 16 din fabrică, smartphone-ul beneficiază de 7 ani de actualizări (OS, securitate, Pixel Feature Drops).
Iată și specificațiile lui Pixel 10 Pro XL:
- Ecran: 6.8 inch LTPO OLED, 1344 x 2992 pixeli
- Tehnologie ecran: 120Hz, HDR10+, luminozitate 3300 niți
- Cipset: Google Tensor G5 (4nm), Octa-core (1x3.1 GHz Cortex-X4 & 3x2.6 GHz Cortex-A720 & 4x1.92 GHz Cortex-A520)
- GPU: Mali-G715 MC7
- Memorie: 256GB 16GB RAM, 512GB 16GB RAM, 1TB 16GB RAM, stocare UFS 4.0
- Camera frontală: 42 MP, f/2.2, PDAF
- Setup cameră triplă spate: 50 MP wide cu OIS, 48 MP telephoto periscopic cu OIS și zoom optic 5x, 48 MP ultrawide
- Baterie: 5.200 mAh, încărcare 39W prin cablu, 23W wireless (Pixel Stand), 15W wireless (Qi), reverse wireless
- Conectivitate: 5G, Wi-Fi 7, Bluetooth 6.0, NFC, USB-C 3.2, senzor amprentă ultrasonic în ecran
- Altele: Difuzoare stereo, rezistență apă/praf IP68, Ultra Wideband, SOS prin satelit
- Dimensiuni: 162.8 x 76.6 x 8.5 mm
- Greutate: 232 grame
Cameră
Setup-ul foto integrat aici este identic cu cel inclus în cazul variantei Pro. În față primim senzor selfie de 42 MP, ultrawide, cu aufocus și filmare 4K la 60 FPS. În spate apar următorii senzori:
- 50 MP wide (Octa PD, f/1.68, OIS)
- 48 MP ultrawide cu Macro Focus (f/1.7, 123°)
- 48 MP telephoto periscop cu zoom optic 5x (f/2.8, OIS)
Cu ajutorul AI, telefonul oferă Pro Res Zoom până la 100X, aducând detalii excelente și stabilizare avansată. Toate camerele au Multi-zone LDAF și stabilizare optică + electronică. Funcțiile AI pentru foto-video sunt identice cu cele ale lui Pixel 10 Pro: High-Res Portrait, Add Me, Macro Focus, Camera Coach, dar și editare completă în Pixel Studio, cu „Magic Eraser”, „Zoom Enhance” și multe altele.
Pe partea video, primim filmare 8K la 24 sau 30 FPS cu funcție Video Boost activă, 4K la 24, 30 sau 60 FPS și opțiune Super Res Zoom Video până la 20X. Apar și funcții avansate precum Night Sight Video, Audio Magic Eraser, Cinematic Blur, Astrophotography timelapse și stabilizare multi-mod (cinematic, locked, active).
Baterie și conectivitate
Cu siguranță Pixel 10 Pro XL iese în evidența când vorbim despre autonomie și alimentare. Integrează o baterie de 5200 mAh, cu promisiunea a peste 30 de ore de utilizare normală sau până la 100 de ore cu modul Extreme Battery Saver activ.
În premieră, telefonul se încarcă la 45W folosind un încărcător compatibil (vândut separat), ajungând la 70% în doar 30 de minute de alimentare. Avem și încărcare wireless Pixelsnap de până la 25W (prin Qi2), dar și încărcare wireless inversă pentru alte device-uri.
Conectivitatea include Wi-Fi 7, Bluetooth 6.0, NFC, Ultra Wideband (UWB) pentru localizare și suport 5G la nivel global.
Preț și disponibilitate
Pixel 10 Pro XL este disponibil în România la un preț de pornire de 6.699 lei. La fel ca în cazul celorlalte modele din serie, sunt oferite beneficii la precomandă și abonamente premium pentru YouTube, Fitbit și Google One.
Momentan oferta de lansare nu e activă, dar Google Pixel 10 Pro XL e listat la precomandă:



-Picsart-AiImageEnhancer-Picsart-AiImageEnhancer_592x332.jpg)

