Google Pixel 5 ar urma să vină cu încărcare wireless inversă, conform unei animaţii scăpate în Android 11

1.664 ori
<b>Google Pixel 5 ar urma să vină cu încărcare wireless inversă, conform unei animaţii scăpate în Android 11</b>Ca de obicei software-ul continuă să dea de gol hardware-ul nelansat, iar o scăpare de animaţie din Android 11 pare să indice faptul că Google Pixel 5 va avea încărcare wireless inversă. Android 11 Developer Preview

Ca de obicei software-ul continuă să dea de gol hardware-ul nelansat, iar o scăpare de animaţie din Android 11 pare să indice faptul că Google Pixel 5 va avea încărcare wireless inversă. Android 11 Developer Preview 3 tocmai a debutat şi experţii au început să îl disece. Hai să vedem ce au găsit.

Google Pixel 5 a tot scăpat la începutul anului şi am văzut chiar şi o presupusă fotografie hands on luna trecută. În continuare susţin că are o cameră triplă hidoasă în spate, judecând după randările apărute anterior. În plus, păstrează şi acea frunte uriaşă de la Pixel 4, pentru senzoriii de autentificare şi control prin gesturi. În februarie apărea în Android 11 în Developer Preview un meniu numit "Battery Sharing", care făcea aluzie la încărcare wireless inversă, ce urma să vină pe telefoanele Pixel.

Pixel 5

În Developer Preview 3 avem chiar şi o animaţie pe care am inclus-o în articol. În aceasta vedem că un telefon sau o pereche de căşti sunt puse pe spatele unui Pixel pentru a fi încărcate wireless. Posibil să fie Pixel Buds 2, posibil să fie o pereche complet nouă de căşti. Dacă va exista un Pixel 4a el probabil că nu va avea încărcare wireless şi nici încărcare inversă, deci funcţia e păstrată pentru Pixel 5.

În ultima vreme se insistă mult pe faptul că Google a ales şi să sară peste procesorul Snapdragon 865 pentru acest telefon, preferând un Snapdragon 765 în loc. Preţul mare ar fi descurajat Google, ca şi LG, HMD şi alte companii. Eventual să vedem un Pixel 5 cu Snapdragon 765 şi un Pixel 5 XL care face trecerea la Snapdragon 865.

Sperăm să vedem şi o cameră ultrawide în spate, după ce Pixel 4 a oferit doar una principală şi una telephoto. Dacă se păstrează tradiţia şi pandemia nu afectează planurile Google, atunci Pixel 5 vine în octombrie.

-3% din preț pe QuickMobile.ro, cupon: QUICK202

Explorăm imprimantele HP la sediul din Pipera; Detalii despre modelele pentru 2023-2024

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×