Google Pixel 5a primește primele randări realiste; Nu reușește să impresioneze prin design

1.468 ori
<b>Google Pixel 5a primește primele randări realiste; Nu reușește să impresioneze prin design</b>După cum era de așteptat, Google pregătește noi smartphone-uri pentru anul 2021, acum că Android 12 a fost anunțat oficial. Primul pe listă pare să fie Google Pixel 5a, succesorul modelului 4a 5G, lansat anul trecut. Acesta a primit astăzi primele

După cum era de așteptat, Google pregătește noi smartphone-uri pentru anul 2021, acum că Android 12 a fost anunțat oficial. Primul pe listă pare să fie Google Pixel 5a, succesorul modelului 4a 5G, lansat anul trecut. Acesta a primit astăzi primele randări prin intermediul @OnLeaks, dezvăluind un design previzibil, cu mici schimbări față de predecesor. Avem detalii mai jos.

Google Pixel 5a

Zvonacul spune că telefonul măsoară 156.2 x 73.2 x 8.8mm și are un corp unibody, fabricat din plastic mat. Acesta este puțin mai înalt față de modelul precedent și se taie 0.8 mm din lățime. De asemenea, este cu 0.6 mm mai gros, semn că va primi un upgrade la capitolul baterie. În față regăsim un panou plat, OLED, de 6.2 inch în diagonală și rezoluție Full HD+. Observăm și o bărbie destul de generoasă în partea inferioară. De asemenea, marginile laterale nu au suferit modificări. Tot în partea din față regăsim o cameră selfie încadrată într-un decupaj de tip bulină.

Google Pixel 5a

În spate, se păstrează același design pentru modulul camerei, adoptând o formă pătrată. Este o cameră duală la care se adaugă un senzor încă necunoscut (probabil PDAF pentru autofocus) și un bliț LED. Avem de-a face deci cu o configurație asemănătoare cu cea regăsită pe Pixel 4a 5G și Pixel 5. Google păstrează totuși jack-ul de 3.5mm pentru căști, senzorul de amprente care este integrat pe spate și difuzoarele stereo

Google Pixel 5a

Vă reamintesc că ultimele telefoane Pixel au avut unboxing-uri publicate cu săptămâni bune înainte de lansare. Aceste imagini sunt destul de exacte, fiind reproduse după scheme CAD. OnLeaks se arată îngrijorat cu privire la direcția pe care o urmează Google, întrucât nu au reușit să inoveze prin design în ultimii ani. Așteptăm ceva mai mult de la marele G în viitor. În cărți se află și un Pixel 6 / XL și chiar un telefon pliabil, cunoscut după numele de cod “Passport”. 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×