>Google renunță la Samsung! Noul cipset Tensor G5 va fi fabricat de către TSMC pe un proces de litografiere de 3nm

Google renunță la Samsung! Noul cipset Tensor G5 va fi fabricat de către TSMC pe un proces de litografiere de 3nm

5.287 ori
<b>Google renunță la Samsung! Noul cipset Tensor G5 va fi fabricat de către TSMC pe un proces de litografiere de 3nm</b>Am văzut recent în online imagini detaliate cu noile smartphone-uri din seria Pixel 10. Am aflat astfel că terminalele din acest lineup nu vor primi un design diferit față de predecesori. Pare însă că sub capotă are loc adevărata „magie”, urmând

Am văzut recent în online imagini detaliate cu noile smartphone-uri din seria Pixel 10. Am aflat astfel că terminalele din acest lineup nu vor primi un design diferit față de predecesori. Pare însă că sub capotă are loc adevărata „magie”, urmând să primească un procesor de generație Tensor G5. De ce este atât de important acest cipset? Mai jos avem detalii.

Conform Android Authority, Tensor G5 va fi proiectat integral de Google, dar fabricat de TSMC, renunțând astfel la parteneriatul cu Samsung pentru producție. Această mutare ar putea îmbunătăți eficiența și performanța, având în vedere problemele de supraîncălzire și consum de energie observate la generațiile anterioare produse de compania sud-coreeană.

Una dintre schimbările majore este trecerea la un GPU furnizat de Imagination Technologies, mai exact modelul IMG DXT. Acesta va înlocui Mali-G715 MP7 de la ARM, utilizat în Tensor G4. Alegerea unui GPU de la Imagination este interesantă, având în vedere că majoritatea smartphone-urilor Android folosesc GPU-uri ARM sau Qualcomm. 

Pe partea de procesare, Tensor G5 va folosi nuclee Arm Cortex, dar nu sunt încă detalii despre configurația exactă. Totuși, fiind fabricat pe un proces de litografiere de 3nm de la TSMC, ne putem aștepta la un spor de performanță și o mai bună gestionare a consumului de energie. În plus, Google va implementa pentru prima dată un ISP complet nou, custom, elimiând dependența de soluțiile modificate de Samsung. 

Până acum, ISP-urile din cipurile Tensor erau semi-custom, bazate pe tehnologia Samsung, dar cu blocuri software optimizate de Google. Acest upgrade ar putea aduce îmbunătățiri considerabile în procesarea foto, mai ales că Google s-a bazat mereu pe algoritmi software pentru a compensa limitările hardware.

Tensor G5 va folosi și un controller de memorie custom, împreună cu un sistem propriu de cache la nivel de sistem și module de alimentare. De asemenea, Google va integra componente terțe pentru USB, PCIe și I3C, plus interfețe externe pentru DSI (display), DisplayPort, stocare flash și memorie LPDDR5x.

Este clar că Google își dorește un control mai mare asupra arhitecturii cipului său. Cu TSMC la producție și un ISP complet personalizat, Pixel 10 ar putea fi primul telefon Google care să ofere atât un hardware competitiv, cât și avantajele software deja consacrate. 

Rămâne acum de văzut dacă planul companiei va funcționa.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×