După ce Google ne-a învăţat cum să ne poziţionăm în poză pentru a apărea într-o fotografie de grup chiar şi când suntem în spatele camerei, acum vrea să ne înveţe să facem fotografii mai bine. Camera Coach de la Google e exact pentru asta. A fost prezentată odată cu noile funcții AI de pe telefoanele Pixel 10 și, sincer, sună mult mai utilă decât multe altele pe care le-am văzut recent.
De fapt, prima reacție când am auzit de Camera Coach a fost să mă pregătesc cu glumițe: „uite cum vine AI-ul și îți spune cum să ții telefonul ca un copil de grădiniță”, genul ăla de ton ironic de tech blogger obosit. Dar pe măsură ce aflăm mai multe, mi-am dat seama că nu e deloc o glumă. Nu e o funcție care doar îți arată o bulină pe ecran și-ți zice „centrează aici”. E mai mult un AI care chiar se uită la ce vrei să pozezi și îți explică, în propoziții scurte, de ce ți-ar recomandă să muți cadrul mai jos sau să te apropii puțin. Asta înseamnă că nu doar te ajută, ci te și învață ceva - fără să simți că ai deschis un curs de fotografie pe YouTube.
Nu o să te bage în detalii complicate despre ISO, diafragmă, timp de expunere sau balans de alb. Dar îți va spune chestii de bun simț pe care mulți le ignoră sau pur și simplu nu le știu. De exemplu, dacă faci un portret, îți poate spune să cobori camera la nivelul ochilor. Sau îți zice să-l poziționezi pe subiect mai sus în cadru, ca să respecte regula treimilor (rule of thirds). OK, poate nu-ți explică ce e regula asta, dar acum că ai auzit de ea, poți s-o cauți rapid în Gemini.
Nu e prima companie care a încercat treaba asta - Samsung, de exemplu, are „Shot Suggestions” de ceva timp în aplicația de cameră. Doar că la Samsung pare o funcție pusă acolo doar ca să bifeze ceva. Nu îți zice de ce e mai bine să încadrezi în acel fel sau ce încearcă să obțină. Doar îți arată un punct pe ecran și te roagă să înclini telefonul.
Funcția asta vine într-un context în care tot mai multe funcții AI încearcă să „facă totul în locul tău”. Avem AI-uri care răspund la mailuri, AI-uri care-ți completează frazele sau care îți propun răspunsuri pe baza mesajelor din calendar. Dar aici, la Camera Coach, vorbim despre un AI care nu face totul pentru tine, ci te ajută să înveți și să fii mai bun. Ceea ce, sincer, mi se pare o direcție mult mai interesantă pentru AI.Nu totul trebuie să fie one-tap magic. Uneori, e mai valoros ca un AI să te ajute să înțelegi lucrurile - chiar și într-un domeniu aparent banal, cum ar fi făcutul pozelor.