În cadrul „The Android Show I/O Edition” au fost prezentate și noile funcții integrate de Google în Android 17. N-aș zice că s-a pus foarte mult accent pe noua versiune a OS-ului, mai multe noutăți existând în zona Android Auto și Googlebook. Conform prezentării însă, Android 17 devine mai prietenos cu creatorii de conținut. Despre ce e vorba?
Android 17 aduce o serie de funcții noi dedicate creatorilor de conținut, cu accent pe editare rapidă, integrare mai bună cu rețelele sociale și instrumente bazate pe inteligență artificială. Una dintre cele mai interesante noutăți este funcția „Screen Reactions”. Aceasta permite înregistrarea simultană a ecranului și a reacției utilizatorului. Funcția va debuta pe telefoanele Pixel în această vară și este gândită pentru videoclipuri de reacție, comentarii sau clipuri pentru social media.
Google a colaborat și cu Meta pentru a îmbunătăți experiența Instagram pe dispozitivele Android premium. Utilizatorii vor beneficia de captură și redare Ultra HDR, stabilizare video integrată și suport Night Sight pentru fotografii mai bune în lumină slabă. În plus, compania promite că imaginile și videoclipurile își vor păstra mai bine calitatea după upload. E un lucru pe care Apple îl face mai bine în cazul iOS, pentru moment, dar Google vrea să câștige teren odată cu această actualizare.
Instagram este acum optimizat și pentru tabletele Android, oferind mai mult spațiu pentru editare și gestionarea conținutului. Aplicația Edits primește la rândul ei funcții AI noi. Cu „Smart Enhance”, fotografiile și clipurile pot fi îmbunătățite automat printr-o singură apăsare. O altă funcție utilă este separarea inteligentă a sunetelor, care poate elimina zgomotul de fundal și evidenția vocea sau muzica dorită.
Android încearcă să devină o platformă tot mai atractivă pentru vloggeri, creatori de conținut și utilizatori care își editează materialele direct de pe telefon, tabletă, poate chiar Googlebook.






