Motorola pregătește lansarea unui nou model ultra-subțire, exclusiv prin eMAG, iar cei care se înscriu în campania de precomandă pot obține beneficii în valoare de 2500 lei. Dispozitivul, care intră în gama edge, are doar 5,99 mm grosime și cântărește 159 g. E un telefon care intră direct în categoria modelelor ultra-subțiri, dar care nu pare să sacrifice autonomia sau construcția solidă pentru designul minimalist.
Înscrierea se face pe pagina oficială dedicată lansării - www.emag.ro/motorola - și oferă două beneficii clare: un voucher de 1500 lei aplicabil la achiziție, plus un pachet de accesorii cadou evaluat la 1000 lei. Perioada în care se pot accesa aceste bonusuri este limitată - între 15 octombrie și 5 noiembrie 2025 - iar numărul total de pachete este limitat la primii 500 de clienț. Oferta este disponibilă exclusiv prin eMAG.
Telefonul e construit pe un șasiu realizat din aluminiu folosit în industria aeronautică, ceea ce ar trebui să asigure o rezistență peste medie în ciuda dimensiunii. Are o baterie de 4800 mAh, care - conform estimărilor Motorola - oferă până la 50 de ore de utilizare, lucru destul de rar la un telefon atât de subțire. Detalii concrete despre procesor, ecran sau conectivitate nu sunt disponibile încă, dar este confirmat un sistem de camere triple, cu senzor principal de 50 MP, destinat fotografiei versatile, inclusiv în lumină slabă.
eMAG a confirmat că telefonul va fi disponibil începând cu data de 5 noiembrie, iar până atunci se poate doar face înscrierea pentru campania de precomandă. Mai multe detalii despre modelul exact vor fi comunicate oficial la lansare, dar tot ce știm până acum sugerează că Motorola vrea să atace zona telefoanelor de design premium, fără compromisuri clare în zona de autonomie sau performanță foto.
Accesează pagina Motorola pe eMAG pentru detalii și înscriere.



