HarmonyOS va debuta oficial în aprilie, Huawei Mate X2 fiind primul terminal ce îl primește ca update

1.542 ori
<b>HarmonyOS va debuta oficial în aprilie, Huawei Mate X2 fiind primul terminal ce îl primește ca update</b>Despre HarmonyOS am tot scris în ultimele luni, sistemul de operare gândit de Huawei ca alternativă la Android și care iată are acum un debut stabilit. Pe seama unui teaser oficial aflăm că lansarea lui HarmonyOS

Despre HarmonyOS am tot scris în ultimele luni, sistemul de operare gândit de Huawei ca alternativă la Android și care iată are acum un debut stabilit. Pe seama unui teaser oficial aflăm că lansarea lui HarmonyOS este așteptată să aibă loc în luna aprilie și că primul terminal ce va face trecerea la acest OS printr-un update va fi nimeni altul decât pliabilul Huawei Mate X2

Un alt detaliu dezvăluit cu această ocazie este acela că Huawei a început testarea celui de-al 3-lea Beta HarmonyOS chiar la început de lună martie și că ultimul beta vine pe 31 martie. Nu avem detalii despre noutățile pe care le aduc aceste release-uri Beta, iar la ultima verificare am aflat că Harmony este în mare un Android 10 cu EMUI ca skin și o serie de modificări aduse de către Huawei. 

De asemenea, am mai aflat că seria de telefoane Huawei P50 ar putea sosi cu HarmonyOS preinstalat, terminale care potrivit ultimelor zvonuri sosite în online au debutul amânat până în luna mai. O altă știre recentă ne-a dezvăluit că toate telefoanele cu procesor Kirin 710 sau mai noi vor primi HarmonyOS odată ce va fi lansat oficial.

Așteptăm în săptămânile următoare detalii despre debutul acestui OS și despre evenimentul pregătit de Huawei. 

 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×