Doar ce am avut un leak pentru Honor 400 Pro cu doar câteva momente în urmă, o randare care dezvăluia design-ul noului model - cu o cameră inedită ca design în spate și probabil cel mai mic decupaj pilulă în ecran văzut până acum. Știm că telefonul va beneficia și de o doză serioasă de AI, iar acum iese la iveală și ziua lansării sale.
Data cu pricina este 22 mai și pe lângă Honor 400 Pro vine și varianta standard Honor 400. O nelămurire ține de locul evenimentului de lansare, asta după ce inițial se zvonea că debutul are loc în China. Acum avem un teaser de la filiala Honor UK (X.com), semn că lansarea este globală.
Vedem un preview pentru modulul de cameră din spate, iar Honor promite aici o soluție de imagistică Next-Gen propulsată de AI, plus suita de funcții Honor AI la bord. Din informațiile cunoscute până în momentul de față, știm că Honor 400 va avea ecran AMOLED FHD+ 120Hz de 6.55 inch, procesor Snapdragon 7 Gen3, 8 GB RAM, setup dual de 200 mpx wide + 12 mpx ultra-wide și baterie de 5300 mAh cu încărcare pe fir la 66W.
În cazul lui Honor 400 Pro privim asupra unui ecran OLED FHD+ 120Hz de 6.7 inch, procesor Snadpragon 8 Gen3, 12 GB RAM, 512 GB stocare și o extra cameră în spate, de 50 mpx telephoto. Bateria rămâne la 5300 mAh și se încarcă la 100W pe fir.
Există și prețuri vehiculate, de 499 euro pentru Honor 400, respectiv 799 euro pentru cei care vor modelul Pro.